Caracteristicile speciale de toamnă, prezente în Maramureș. Valorile termice vor fi în normalul calendaristic, în cea mai mare parte. Practic și octombrie se anunță a fi caracteristic.
În prezent, ne aflăm în normalul calendaristic al lunii lui octombrie, în județul Maramureș. Vom avea vreme călduroasă din nou, la câte se arată în estimările meteorologice pentru România. Adică, vremea va fi în general călduroasă, dar cât de călduroasă, asta vom vedea în funcție de săptămână.
Cu siguranță că fluctuațiile termice în România vor fi la ordinea zilei, ca atare toate valorile termice se vor situa, de la o zi la alta, ba în mediile multianuale, ba peste sau sub acestea. În unele zile ale lunii lui octombrie, vremea va fi răcoroasă, cu averse trecătoare, dar vom avea și zile călduroase, cu soare strălucitor, în regiunea Maramureș.
14.10.2026-20.10.2026. Valorile termice vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile vestice și local în cele sudice. Regimul pluviometric va fi excedentar în jumătatea sud-estică a țării, iar în rest va fi deficitar.
20.10.2026-27.10.2026. Temperaturile medii vor fi ușor mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.
27.10.2026-07.11.2026. Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
07.11.2026-14.11.2026. Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a teritoriului. (Sursă: Administrația Națională de Meteorologie)
Cătă ȚINEGHE
