Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a participat la evenimentul „Cântările Cerului”, ediția a IV-a, care s-a desfășurat între 9–10 octombrie la BT Arena din Cluj-Napoca, unde peste 7000 de copii și tineri din România și diaspora și-au unit vocile în cel mai mare cor de tineri ortodocși.
Această amplă manifestare de suflet s-a desfășurat cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, la care a mai participat Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, precum și alte personalități marcante din viața religioasă și artistică.
„Sub mesajul „Mii de tineri – un singur glas, o singură credință”, această întâlnire a fost o invitație la unitate. Nu este doar un spectacol, ci o trăire profundă, unde pricesnele și cântările religioase devin o punte între cer și pământ, celebrând iubirea față de Mântuitorul Iisus Hristos și prețuirea pentru Maica Domnului”, menționează organizatorii.
Conform site-ului CREATOR.tv, majoritatea cântărilor din cadrul evenimentului muzical „Cântările Cerului”, fac parte din tezaurul de cântări nemuritoare al mișcării de renaștere duhovnicească Oastea Domnului din Biserica Ortodoxă Română, fiind în mare măsură compuse de poetul mărturisitor ortodox Traian Dorz, care a făcut 17 ani de închisoare pentru credință.
„În această mare de tinerețe și frumusețe, ne simțim și noi, copii!”, le-a spus Părintele Episcop Iustin la „Cântările Cerului”, celor prezenți.
Text: Pr. Adrian Dobreanu – Sectorul Cultural și Comunicații Media/ Director Departament Comunicații Media-Online
Foto: Arhid. Vasile Pop – consilier eparhial pentru protocol
Sursă : Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului
FocusMM
