#Sinaxar 25 martie | Buna Vestire a Preasfintei, Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei și pururea Fecioarei Maria

Sărbătoarea Bunei Vestiri, denumită popular „Blagoveştenie” (după termenul slavon), este rânduită pentru amintirea zilei în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că va naşte pe Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, Care S-a făcut Om pentru ca pe noi oamenii să ne facă dumnezei după har.

Arhanghelul Gavriil a fost trimis de Dumnezeu la o fecioară din Nazaret, dreaptă fiind ea şi vrednică de a primi în pântecele ei pe Cel necuprins. Şi venind îngerul în cetatea Nazaret, i-a zis ei: „Bucură-te ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine! Binecuvântată eşti tu între femei. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har de la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui: Iisus” (Luca 1, 28-31).

Întruparea Fiului lui Dumnezeu, noul Adam, are loc după obţinerea consimţământului cu totul liber al Sfintei Fecioare, care a zis: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău (Luca 1, 38). Zicând aceste cuvinte, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu S-a zămislit prin venirea Duhului Sfânt în pântecele ei. Aşa s-a început taina mântuirii neamului omenesc: Fiul lui Dumnezeu Se întrupează, ca pe om să-l mântuiască din robia morţii, a patimilor şi a păcatului, din nespusa dragoste pentru făptura Sa.

Aşadar, astăzi Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu Cel necuprins Se face cuprins, îndumnezeind prin a Sa înomenire făptura cea zidită de mâinile Sale.

Istoria Noului Testament cu aceste cuvinte îngereşti începe, care au fost rostite către Fecioara Maria: „Bucură-te, cea plină de har!” Aceasta vrea să arate că Noul Testament cu adevărat bucurie aduce omenirii şi întregii zidiri. De aceea acest luminat Praznic al Buneivestiri se numără nu doar printre cele mari ale bisericii, ci este şi unul al marii bucurii.

Tropar, glasul al patrulea:

„Astăzi este începutul mântui­rii noastre şi arătarea Tainei ce­lei din veac. Fiul lui Dumnezeu, Fiu Fecioarei Se face şi Gavriil Harul Îl binevesteşte. Pentru aceasta şi noi, împreună cu Dânsul, Născătoarei de Dum­nezeu să-i strigăm: Bucură-te, cea Plină de har, Domnul este cu tine!”

Sursă: Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului

FocusMM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *