Săptămâna Verde la Grădinița nr. 4 – Structura Școlii Gimnaziale „Octavian Goga” Baia Mare

Copiii, părinții și cadrele didactice, uniți pentru un mediu mai curat

În cadrul programului național „Săptămâna Verde”, desfășurat la Grădinița nr. 4, structură a Școlii Gimnaziale „Octavian Goga” Baia Mare, cei mici au participat la o serie de activități educative și ecologice menite să le dezvolte dragostea pentru natură și grija față de mediu.

De-a lungul săptămânii, copiii, alături de educatoare, părinți și bunici, au demonstrat că învățarea prin experiență este cea mai frumoasă cale spre cunoaștere. Micuții au vizitat diferite locații unde au putut învăța despre natură și protejarea mediului, printre care Ocolul Silvic Baia Sprie, Ferma cu Flori, Păstrăvăria Lostrița, Stația de epurare a apelor uzate Baia Mare. Totodată, au plantat „copacul grupei” în curtea grădiniței și au descoperit cum se produce compostul natural. Astfel, micuții au învățat cum pot contribui, prin gesturi simple, la protejarea resurselor naturale și la menținerea echilibrului dintre om și natură.

Un alt moment educativ a fost vizita la aparatul de reciclare, unde copiii au adus ambalaje și doze, descoperind că și cele mai mici acțiuni pot face o mare diferență. Cu banii obținuți, preșcolarii, împreună cu educatoarele, au decis să cumpere materiale pentru activitățile viitoare, demonstrând spirit de echipă și responsabilitate.

Punctul culminant al săptămânii a fost o paradă plină de culoare și originalitate, în care copiii au defilat purtând costume realizate din materiale reciclabile. Creativitatea și implicarea părinților au transformat evenimentul într-un adevărat spectacol al imaginației și al respectului față de mediu.

Întregul proiect a fost posibil datorită implicării și sprijinului partenerilor: Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Asociația Părinților Grădiniței nr. 4, SPAU, Ocolul Silvic Baia Sprie, Ferma cu Flori, Păstrăvăria Lostrița, Apele Române, precum și datorită personalului grădiniței, părinților și bunicilor, care s-au implicat activ și cu mult entuziasm în toate activitățile.

„Mulțumim Asociației Părinților de la Grădinița nr. 4 pentru sprijinul constant, implicarea activă și pentru faptul că ne sunt mereu alături în proiectele educaționale. Această săptămână a arătat cât de frumos putem construi împreună – copii, cadre didactice și părinți – un mediu mai verde și o lume mai bună.”, a declarat prof. pentru educație timpurie Mihaela Vălenaș.

„Mulțumesc Inspectoratului Școlar Județean Maramureș pentru sprijinul oferit și cadrelor didactice din grădiniță, care, prin creativitate și pasiune, fac ca educația ecologică să devină o adevărată aventură a cunoașterii pentru preșcolari.  Prin activitățile desfășurate se confirmă, încă o dată, că educația ecologică și formarea spiritului civic încep de la cele mai fragede vârste, iar fiecare copil poate deveni un adevărat protector al naturii”, a transmis prof. Lidia Boje, directorul Școlii Gimnaziale „Octavian Goga” Baia Mare.

FocusMM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *