𝐌𝐚𝐫𝐚𝐦𝐮𝐫𝐞𝐬̦ 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐒𝐮𝐜𝐞𝐚𝐯𝐚, 𝐬𝐨𝐥𝐢𝐝𝐚𝐫𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐜𝐮 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭 𝐦𝐚𝐫𝐞!
Convoiul umanitar „Maramureș pentru Suceava” a ajuns marți, 26 august, în Broșteni, una dintre localitățile cele mai afectate de viitura devastatoare din noaptea de 27 spre 28 iulie.
Camioanele încărcate cu materiale de construcții și kituri de igienă (în valoare totală de aproximativ 200.000 lei) au fost predate autorităților locale pentru reconstrucția locuințelor familiei lovite de dezastru, un demers vital cu iarna la ușă.
Mobilizarea rapidă și eficientă a fost coordonată de Consiliul Județean Maramureș, sub conducerea președintelui Gabriel Valer Zetea, în colaborare cu Instituția Prefectului Maramureș, prin prefectul Florian Sălăjeanu. Cei doi au însoțit convoiul până la destinație și au participat personal la transmiterea materialelor.
Alături s-au aflat și reprezentanții autorităților sucevene: președintele Gheorghe Șoldan (președintele Consiliului Județean Suceava) și noul prefect, Traian Andronachi. Împreună cu aceștia au vizitat teritoriile afectate și s-au întâlnit cu familiile încercate de tragedie, ascultând îndeaproape durerea și nevoile lor urgente. Primarul Broșteniului, Alexandru Hurjui, a fost impresionat de solidaritatea concretă a maramureșenilor în momente atât de grele.
Acțiunea s-a realizat în doar câteva zile, datorită implicării mediului de afaceri, liderilor comunității și oamenilor cu inimă deosebită. Coordonarea logistică a fost asigurată de Asociația ASSOC, prin departamentul său de fundraising, o echipă cu experiență în gestionarea situațiilor de urgență.
Este, dincolo de orice cuvinte, un gest de speranță și Maramureșul a dovedit, încă o dată, că atunci când necazul lovește, comunitatea nu rămâne indiferentă.
”Am simțit cu toții, la Broșteni, cum dincolo de granițele județelor, suntem o singură inimă!”, a arătat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea!
Sursă: Consiliul Județean Maramureș
FocusMM
