Caracteristicile speciale de vară/toamnă, prezente în Maramureș. Valorile termice vor fi în normalul calendaristic, în cea mai mare parte. Practic și septembrie se anunță a fi caracteristic.

În prezent, ne aflăm în normalul calendaristic al lunii lui septembrie, în județul Maramureș. Vom avea vreme călduroasă din nou, la câte se arată în estimările meteorologice pentru România. Adică, vremea va fi în general călduroasă, dar cât de călduroasă, asta vom vedea în funcție de săptămână.

Cu siguranță că fluctuațiile termice în România vor fi la ordinea zilei, ca atare toate valorile termice se vor situa, de la o zi la alta, ba în mediile multianuale, ba peste sau sub acestea. În unele zile ale lunii lui septembrie, vremea va fi răcoroasă, cu averse trecătoare, dar vom avea și zile călduroase, cu soare strălucitor, în regiunea Maramureș.

27.09.2026-07.10.2026. Temperaturile medii vor fi, în general, apropiate de cele normale pentru această perioadă. În vestul țării vor fi ușor mai ridicate decât în mod obișnuit, iar în est, și în special în sud-est, ușor mai scăzute. Regimul pluviometric va fi deficitar în vestul, nord-vestul și centrul țării, precum și în sud-vest, și excedentar în sud-est. În rest, cantitățile de precipitații vor fi apropiate de normal.

07.10.2026-14.10.2026. Temperaturile medii vor fi, în general, ușor mai ridicate decât normele climatologice ale perioadei, mai ales în vestul și nordvestul țării. În est și sud-est, valorile vor fi apropiate de normal. Cantitățile de precipitații se vor situa, în mare parte a țării, în jurul valorilor normale pentru această perioadă. Excepție vor face regiunile vestice, nord-vestice și centrale, unde vor fi ușor deficitare.

14.10.2026-20.10.2026. Temperatura aerului va avea valori în general mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toată țara, cu cele mai mari abateri pozitive în vest și nord-vest. Regimul pluviometric va fi, în general, apropiat de normal, cu o ușoară tendință deficitară în regiunile centrale, sudice și estice.

20.10.2026-27.10.2026. Valorile termice se vor menține ușor peste mediile climatologice ale perioadei în toată țara. Regimul pluviometric, pentru intervalul analizat, se va încadra în limitele normale ale perioadei în toate regiunile țării. (Sursă: Administrația Națională de Meteorologie)

Cătă ȚINEGHE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *