Clipe încărcate de emoție, la Cluj, protagonist fiind luptătorul anticomunist Grigore Pepene. O delegație maramureșeană a ales ca, în 10 mai, să îl sărbătorească pe simbolul rezistenței în temnițele comuniste, la împlinirea a 100 de ani de viață.
În fiecare an, în 14 mai, este Ziua Națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste. Mulți cărturari și oameni simpli, care s-au împotrivit comunismului, au avut de suferit în mod groaznic în închisorile regimului totalitar, una dintre ele fiind cea de la Baia Sprie. Aici a fost închis și Grigore Pepene, actualmente domiciliat în Cluj.
Cu doar câteva zile înainte de această zi marcată anual, Grigore Pepene a devenit centenar. Mai mulți maramureșeni îmbrăcați în straie populare, însoțiți de părintele Ghiță Man de la Parohia Ortodoxă „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” Baia Mare (Bisericuța de Lemn, așa cum este cunoscută) l-au sărbătorit pe luptătorul anticomunist. Pe lângă maramureșeni, s-au mai aflat și români sosiți din județe mai mult sau mai puțin învecinate. I-au primit familia, iar cu toții împreună au cântat „Hristos a Înviat”, fiind rememorat momentul din 1954, când în mina de la Baia Sprie, la peste 300 metri sub pământ, a sărbătorit Învierea alături de camarazii săi, între care erau și mulți preoți trimiși de comuniști la muncă silnică.
„Când s-a bătut în țeavă, am cântat în cor «Hristos a Înviat!» De sus până jos răsuna. Împingeau vagonetele și cântau. Am avut și împărtășanie. Nu știu cine și cum a făcut rost de vin ca să facă împărtășania. Ori un artificier, ori un maistru a adus de afară. A fost cea mai grozavă noapte, unică. Să ai parte de slujba de Înviere în fundul pământului, unde îți așteptai moartea zi de zi”, și-a amintit Grigore Pepene. Avea 25 de ani când a fost arestat pentru „uneltire împotriva ordinii sociale”, întrucât îi ajutase pe partizanii din Munții Vrancei, care au luptat împotriva colectivizării. Așa că timp de 10 ani a trecut prin închisorile din Galați, Gherla, Aiud, și a ajuns în mina din Baia Sprie, ca apoi ultima perioadă a detenției să o petreacă la Stoenești – Balta Brăilei. Grigore Pepene mai spune că și-a visat liberarea și casa în care va locui după întoarcerea acasă. „Visasem că pe un nor a apărut Dumnezeu și mi-a transmis să nu merg pe jos când mă apropii de satul meu. M-am trezit și le-am povestit colegilor visul meu, iar ei mi-au spus că, precis, o să scap de acolo. Apoi m-am culcat la loc și am visat în continuare că în momentul când am ajuns acasă am realizat că nu era casa noastră, ci alta. Iar când m-am întors, după zece ani, am intrat exact în casa visată în perioada anchetei, fiindcă tata, batjocorit și terorizat de comuniști își vânduse totul și-și ridicase singur casă pe un teren de lângă Focșani, situat în comuna Vânători, satul Petrești. Apoi am înțeles și semnificația îndemnului să nu merg pe jos, pe care-l respectasem cu sfințenie: având ceva bani de la Baia Sprie luasem de la gară un taxi, asta pentru că reprezentam o țintă pentru hoți, iar ulterior am aflat că nu puțini oameni care dețineau bani fuseseră jefuiți și omorâți pentru că se deplasaseră pe jos”.
În fiecare an, Grigore Pepene a participat la comemorarea organizată la troița montată în fosta colonie a minei de la Baia Sprie. Le recomandă românilor să fie mai atenți la credința în Dumnezeu, la legăturile dintre oameni care trebuie să fie caracterizate de iubire, de unitate. „Trebuie să ne întoarcem la Dumnezeu. Să dispară ura între oameni”, adaugă Grigore Pepene, citat de colegii de la Graiul Maramureșului.
Grigore Pepene s-a născut în 10 mai, 1925, în Andreiașu de jos, comuna Reghiu din fostul județ Putna, astăzi Vrancea. Avea 25 de ani când a fost arestat din cauză că era în legătură cu partizanii din Munții Vrancei, organizația Vlad Țepeș. Crezul lor era: Credință, Înfrățire, Pace, Dreptate și Libertate.
A fost arestat pe motiv de „uneltire împotriva ordinii sociale”, așa că timp de 10 ani a trecut prin închisorile din Galați, Gherla, Aiud, și a ajuns în mina din Baia Sprie, ca apoi ultima perioadă a detenției să o petreacă la Stoenești – Balta Brăilei.
„Fericiți cei prigoniți pentru dreptate…”
14 mai – Ziua Națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste
Părintele N. Steinhardt a scris undeva: „Nu vă temeți, eu sunt imposibilul care vă privește!” zice Dumnezeu! Aceasta este o încredințare a faptului că Dumnezeu nu este întotdeauna cu noi!
În fiecare an, la data de 14 mai este celebrată Ziua Naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste, în amintirea evenimentelor petrecute în noaptea de 14 spre 15 mai 1948, când au fost arestaţi numeroşi tineri și intelectuali (în jur de 10.000), români care s-au opus regimului comunist. Această zi a fost instituită prin Legea 127 din 2017.
Printre cei care au pătimit în aceste temniţe se numără personalităţi, precum părintele Nicolae Steinhardt, părintele Daniil Sandu Tudor, părintele Arsenie Boca, părintele Ioan Iovan, părintele Dumitru Stăniloae, părintele Arsenie Papacioc, părintele Sofian Boghiu, părintele Gheorghe-Calciu Dumitreasa, părintele Iustin Pârvu, pastorul Richard Wurmbrand, episcopul greco-catolic Iuliu Hosu, părintele greco-catolic Tertulian Langa, avocatul şi politicianul Aurelian Bentoiu, politicianul Iuliu Maniu, poetul Radu Gyr, filosoful şi economistul Mircea Vulcănescu, chimistul şi fizicianul George Manu, dar şi mulţi alţi tineri pătimitori în timpul regimului opresiv comunist.
Printre închisorile comuniste în care au fost închişi pentru o perioadă de timp sau în care şi-au pierdut viaţa numeroşi deţinuţi politici se numără: Piteşti, Gherla, Aiud, Târgu Ocna, Sighet, Râmnicu Sărat, Arad, Jilava, Văcăreşti. Închisoarea de la Sighet este acum un cunoscut memorial al victimelor comunismului.
Între cei care au pătimit în închisorile comuniste a fost monahul Nicolae Steinhardt (Delarohia), despre care, părintele arhimandrit Serafim Man a spus că „a avut destinul sfinților” și că „abia acum, după moarte s-a descoperit cu adevărat prestigiul lui, cine a fost, ce şi cum a gândit, ce a făcut. Abia acum. Exact ca la sfinţi”.
„Mărturisirea plină de curaj tocmai în aceasta constă, că nu si-a căutat un loc călduț și liniștit, ci s-a întors la Rohia lui, logodnica pe care i-a dăruit-o Hristos și de unde a transmis și arătat mereu mărturisirea lui de credință prin scris și cuvântul rostit de la amvonul mănăstirii, dar mai ales prin rezistența la hărțuiala și umilințele la care a fost supus de slugile securității, care-i controlau corespondența și îi cenzurau articolele și îi ciopârțeau cărțile pe care urma să le editeze. A rezistat la toate cu bărbăție și curaj”, explică Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului.
Situat în județul Maramureș, Memorialul de la Sighetu Marmației are drept scop reconstituirea şi păstrarea memoriei unor popoare, în special a celui român, „cărora timp de jumătate de secol le-a fost indusă în conştiinţă o istorie falsă’”. Consiliul Europei a declarat, în anul 1998, Memorialul de la Sighet drept unul dintre principalele locuri de păstrare a memoriei continentului european.
„Văzduhul Țării triste mă sărută
Și mă îmbrățișează ca o mamă,
La sânul ei c-o lacrimă durută,
Pădurea de smarald și de aramă.
Îmi arde gândul ca un curcubeu
Pe frunte sprijinit de bolțile senine.
Mă binecuvântează Dumnezeu
Și sfinții din icoane bizantine.
Cum străjui viitorul și trecutul
Și calc cu pas arhanghelesc prin vreme,
Îmi ard cartușierele ca scutul,
Să sparg în țăndări lanțuri și blesteme”.
– fragment din Poezia „Cântec de cruciat” de Ionel Zeana (Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului)
FocusMM