Caracteristicile mijlocului de primăvară, prezente în Maramureș. Valorile termice vor fi peste normalul calendaristic, în cea mai mare parte. Mijlocul de primăvară se anunță a fi călduros.

Vreme frumoasă vor fi apropiate normalului calendaristic la început, după care valorile termice vor crește din nou, caracterizând un regim termic peste mediile multianuale ale începutului lunii mai, în Maramureș.

Categoric că vor fi și unele fluctuații termice, respectiv unele precipitații sub formă de ploaie, dar acestea se vor caracteriza sub formă de averse și pe alocuri furtuni de primăvară, local însoțite și de unele fenomene electrice.

27.04.2025-04.05.2025. Valorile termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această săptămână, posibil ușor mai coborâte în extremitatea de sud-est a țării, dar și ușor mai ridicate în vest și nord-vest. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile intracarpatice.

04.05.2025-11.05.2025. Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în toate regiunile, dar mai ales în extremitatea de vest și de sud-vest a teritoriului. Cantitățile de precipitații vor fi în general deficitare în regiunile sudice, estice și local în cele vestice și centrale, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

11.05.2025-18.05.2025. Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării.

18.05.2025-27.05.2025. Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale această perioadă în majoritatea regiunilor.

FocusMM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *