🎉 Am încheiat cu succes prima luna a campaniei noastre de sterilizări gratuite! 🎉

În luna februarie, cu ajutorul echipei medicale Alfavet, am reușit să sterilizăm și castrăm 3️⃣0️⃣ de animăluțe, atât câini, cât și pisici! 🥳

Ce înseamnă lucrul acesta? Înseamnă că stăpânii au dat dovadă de responsabilitate și au respectat legea, sterilizându-și animalele de companie, evitând astfel aducerea pe lume a zeci de alte animale, din care multe s-ar fi abandonat, creând un cerc vicios.

Am început luna martie frumos, este deja pe jumătate plină de programări. Pentru ca acest proiect să decurgă fără probleme în continuare, vă rugăm să ne susțineți! Orice donație mică, atât din partea proprietarului, cât și din partea voastră, a iubitorilor de animale care doriți o schimbare în comunitate, contează enorm! Pentru noi nu sunt gratuite aceste intervenții, dar cu puțin de aici și cu puțin de acolo, suntem siguri că vom aduna sumele pentru a achita aceste facturi lunar. 🙏🏻

Sterilizarea a 16 animăluțe a fost susținută de asociația Ein Herz für Streuner e.V., căreia îi mulțumim din tot sufletul pentru susținere! Așadar, mai avem nevoie de susținerea dumneavoastră pentru celelalte 14 animăluțe. 🐾

‼️SUSȚINE PROIECTUL RESPONSABILITATE ÎN DOI PAȘI: STERILIZARE ȘI MICROCIPARE PENTRU UN VIITOR MAI BUN 👇🏻

💌 Mențiune: pentru sterilizări

🐾 Beneficiar: ASOCIATIA FIGHT FOR ANIMALS

💚 cont lei: RO50BTRLRONCRT0588987801

💚 cont euro: RO97BTRLEURCRT0588987801

💚 SWIFT BTRLRO22

💚 PayPal: fightforanimalsbaiamare@gmail.com

💚 Revolut: 0749 718 734

💚 BT Pay: Transfer prin IBAN – RO50BTRLRONCRT0588987801

Sursă: Fight For Animals Baia Mare

FocusMM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *