
𝗠𝗔𝗟𝗧𝗘𝗦𝗘 𝗥𝗘𝗦𝗖𝗨𝗘 𝗠𝗔𝗡𝗘𝗨𝗩𝗘𝗥𝗦 𝟮𝟬𝟮𝟲
𝗠𝗔𝗟𝗧𝗘𝗦𝗘 𝗥𝗘𝗦𝗖𝗨𝗘 𝗠𝗔𝗡𝗘𝗨𝗩𝗘𝗥𝗦 𝟮𝟬𝟮𝟲 || 𝗭𝗜𝗨𝗔 𝟭
Sunt zile care ne obosesc trupul, dar ne umplu sufletul. Zile în care timpul pare că se oprește, iar emoțiile, zâmbetele și oamenii frumoși ne amintesc de ce am ales să fim aici.
Pentru voluntarii de la Serviciul de Ajutor Maltez Baia Mare, a fost o zi lungă, începută cu mult înainte ca soarele să răsară și încheiată târziu în noapte, cu ochii obosiți, dar cu inimile pline. O zi în care fiecare clipă a însemnat implicare, dăruire și bucuria de a face parte din ceva cu adevărat special.
Am întâmpinat oaspeții cu brațele deschise și cu multă căldură în suflet, iar fiecare sosire a adus cu ea emoția revederii, îmbrățișări calde, zâmbete familiare sau bucuria descoperirii unor oameni noi, uniți de aceleași idealuri și de aceeași dorință de a face bine.
Pentru că, dincolo de exerciții, provocări și intervenții, adevărata forță stă în oameni, în solidaritate și în inimile care bat pentru aceeași misiune: aceea de a fi acolo când cineva are nevoie de ajutor. Iar când vezi atâția oameni frumoși adunați laolaltă, înțelegi că voluntariatul nu este doar despre ceea ce faci, ci mai ales despre ceea ce lași în sufletele celor din jur.
𝗠𝗔𝗟𝗧𝗘𝗦𝗘 𝗥𝗘𝗦𝗖𝗨𝗘 𝗠𝗔𝗡𝗘𝗨𝗩𝗘𝗥𝗦 𝟮𝟬𝟮𝟲 || 𝗭𝗜𝗨𝗔 𝟮
Ce poate fi mai frumos decât o zi petrecută între prieteni, în mijlocul naturii, înconjurați de zâmbete și voie bună? A fost o zi în care am simțit din plin puterea echipei, entuziasmul și bucuria de a fi împreună.
Sub razele blânde ale soarelui, 14 echipe ale voluntarilor Ordinului de Malta monstrat în cadrul a cinci scenarii ce înseamnă dăruirea și pasiunea pentru misiunea lor. Desfășurarea exercițiilor și a operațiunilor simulate de intervenție în situații de urgență a fost nu doar o lecție practică, ci și o adevărată experiență de suflet, o dovadă a solidarității, a curajului și a spiritului de echipă.
Energia molipsitoare a voluntarilor, zâmbetele sincere și dorința de a ajuta au făcut ca această zi să fie una cu adevărat extraordinară. Fiecare moment petrecut împreună a adus mai mult decât simple activități: a adus prietenie, încredere și sentimentul frumos că împreună putem face lumea mai bună.
𝗠𝗔𝗟𝗧𝗘𝗦𝗘 𝗥𝗘𝗦𝗖𝗨𝗘 𝗠𝗔𝗡𝗘𝗨𝗩𝗘𝗥𝗦 𝟮𝟬𝟮𝟲 || 𝗭𝗜𝗨𝗔 3
A treia ediție a Competiției Internaționale de Salvare în Situații de Urgență și Speciale, 𝗠𝗔𝗟𝗧𝗘𝗦𝗘 𝗥𝗘𝗦𝗖𝗨𝗘 𝗠𝗔𝗡𝗘𝗨𝗩𝗘𝗥𝗦 𝟮𝟬𝟮𝟲, a ajuns la final, lăsând în urmă o atmosferă extraordinară, plină de emoție, solidaritate și spirit de echipă. Evenimentul ne-a oferit ocazia de a trăi intens fiecare moment, de a învăța din scenarii de pregătire complexe, de a depăți barierele linvistice și procedurale și de a ne consolida abilitățile alături de oameni dedicați, uniți de aceeași misiune: salvarea vieților.
Podiumul competiției reflectă nu doar nivelul înalt de performanță și pregătire profesională al echipajelor participante, ci și pasiunea, dăruirea și spiritul de echipă care au stat la baza fiecărei intervenții:
𝗟𝗢𝗖𝗨𝗟 𝗜 – Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Gheorghe Pop de Băsești” al Județului Maramureș – ISU Maramures (Romania)
𝗟𝗢𝗖𝗨𝗟 𝗜𝗜 – Serviciul de Ambulanță Județean Maramureș – Substația Poienile de sub Munte (Romania)
𝗟𝗢𝗖𝗨𝗟 𝗜𝗜𝗜 – Malteser Erzdiözese Paderborn (Germania)
Competiția Internațională de Salvare în Situații de Urgență și Speciale “𝗠𝗔𝗟𝗧𝗘𝗦𝗘 𝗥𝗘𝗦𝗖𝗨𝗘 𝗠𝗔𝗡𝗘𝗨𝗩𝗘𝗥𝗦 𝟮𝟬𝟮𝟲” a avut loc în perioada 𝟭𝟱 – 𝟭𝟴 𝗢𝗖𝗧𝗢𝗠𝗕𝗥𝗜𝗘 𝟮𝟬𝟮𝟲, în comuna Repedea din #Maramures și a adus împreună un număr de 14 echipe de salvatori de la:
Malteser in Deutschland (Germania)
Fundacja Pomoc Maltańska – Maltańska Służba Medyczna (Polonia)
МАЛЬТІЙСЬКА СЛУЖБА ДОПОМОГИ Івано-Франківська (Ucraina)
Maltos ordino pagalbos tarnyba – maltiečiai (Lituania)
Malteser Albania (Albania)
GOPR Beskidy (Polonia)
ISU Maramures (Romania)
Serviciul de Ambulanță Județean Maramureș (Romania)
Inspectoratul de Jandarmi Judetean Maramures (Romania)
S.V.S.U. Poienile de sub Munte (Romania)
Serviciul de Ajutor Maltez Sfântu Gheorghe (Romania)
Evenimentul este organizat de voluntarii de la Serviciul de Ajutor Maltez Baia Mare şi constă într-o suită de scenarii practice de salvare în situaţii speciale, simple sau complexe, o competiţie ce se doreşte a fi o platformă de învăţare şi testare a deprinderilor printr-o evaluare strictă şi care dă posibilitatea echipelor participante să îşi autoevalueze propriile practici şi tehnici. De asemenea, am avut ocazia să învăţăm unii de la alţii şi, într-un final, să continuăm armonizarea protocoalelor şi tehnicilor de intervenţie la nivelul Ordinului de Malta şi al partenerilor nostri.
Competiția de Salvare în Situații de Urgență și Speciale, 𝗠𝗔𝗟𝗧𝗘𝗦𝗘 𝗥𝗘𝗦𝗖𝗨𝗘 𝗠𝗔𝗡𝗘𝗨𝗩𝗘𝗥𝗦 𝟮𝟬𝟮𝟲, este o oportunitate importantă de a promova unicitatea Maramureșului, tărâm de poveste și de dor, locul unde fiecare călătorie este o binecuvântare, iar tradițiile nu sunt doar amintiri, ci trăiri care pulsează în cântece și dansuri, în glasul lemnului sculptat, cu poveștile sale despre timp și iubire, locul unde viața este o lecție de frumusețe, de rădăcini și de suflet autentic, păstrate cu mândrie și lumină.
În premieră la 𝗠𝗔𝗟𝗧𝗘𝗦𝗘 𝗥𝗘𝗦𝗖𝗨𝗘 𝗠𝗔𝗡𝗘𝗨𝗩𝗘𝗥𝗦 𝟮𝟬𝟮𝟲, salvatorii montani de la GOPR Beskidy, din Polonia, au participat la Competiția Internațională de Salvare în Situații de Urgență și Speciale dedicată pregătirii și perfecționării tehnicilor de intervenție în situații de urgență.
Prezența echipei salvatorilor montani polonezi a adus în prim-plan experiența salvatorilor montani, profesionalismul și importanța colaborării internaționale în misiunile de salvare.
În cadrul unor astfel de exerciții, pregătirea fizică, stăpânirea tehnicilor specifice, capacitatea de decizie și lucrul în echipă sunt esențiale pentru gestionarea eficientă a situațiilor dificile și pentru salvarea vieților omenești.
Participarea GOPR Beskidy reprezintă o oportunitate de schimb de experiență și bune practici între echipele de salvatori, demonstrând că, dincolo de granițe, solidaritatea, profesionalismul și dorința de a salva vieți vorbesc aceeași limbă.
Participarea voluntarilor de la Máltai Szeretetszolgálat Sepsiszentgyörgy – SAMR Sfântu Gheorghe la 𝗠𝗔𝗟𝗧𝗘𝗦𝗘 𝗥𝗘𝗦𝗖𝗨𝗘 𝗠𝗔𝗡𝗘𝗨𝗩𝗘𝗥𝗦 𝟮𝟬𝟮𝟲 a reprezentat mai mult decât prezența la un exercițiu internațional. A fost o dovadă a implicării și dăruirii, a dorinței continue de perfecționare și a angajamentului față de misiunea de a salva vieți.
Prin implicare activă, spirit de echipă și schimb de experiență cu salvatori din alte țări, membrii echipei demonstrează că profesionalismul se construiește prin muncă, perseverență și pasiune, iar solidaritatea nu cunoaște granițe. Astfel de experiențe contribuie la dezvoltarea competențelor, la consolidarea colaborării internaționale și la pregătirea pentru provocările reale din teren, acolo unde fiecare secundă și fiecare decizie pot face diferența.
Dincolo de tehnici, proceduri și scenarii de intervenție, rămân oamenii, valorile care îi unesc și dorința sinceră de a fi pregătiți atunci când cineva are nevoie de ajutor.
𝗖𝗜𝗡𝗘 𝗦𝗔𝗟𝗩𝗘𝗔𝗭𝗔 𝗢 𝗩𝗜𝗔𝗧𝗔, 𝗦𝗔𝗟𝗩𝗘𝗔𝗭𝗔 𝗢 𝗟𝗨𝗠𝗘 𝗜𝗡𝗧𝗥𝗘𝗔𝗚𝗔!
La a treia ediție a Maltese Rescue Maneuvers, 𝗟𝗢𝗖𝗨𝗟 𝗜 a fost adjudecat de echipajul 𝗦𝗠𝗨𝗥𝗗 din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Gheorghe Pop de Băsești” al Județului Maramureș (ISU Maramures).
Acești 𝗼𝗮𝗺𝗲𝗻𝗶 𝗯𝘂𝗻𝗶 𝗰𝘂 𝘀𝘂𝗳𝗹𝗲𝘁 𝗺𝗮𝗿𝗲, prin muncă titanică și dăruire exemplară, demonstrează că 𝗦.𝗠.𝗨.𝗥.𝗗. înseamnă 𝗽𝗮𝘀𝗶𝘂𝗻𝗲 pentru oameni, 𝘀𝗮𝗰𝗿𝗶𝗳𝗶𝗰𝗶𝘂 și 𝗽𝘂𝘁𝗲𝗿𝗲𝗮 de a merge mai departe chiar și în cele mai dificile momente. Înseamnă 𝗱𝗿𝗮𝗴𝗼𝘀𝘁𝗲 pentru aproapele, 𝗱𝗲𝘃𝗼𝘁𝗮𝗺𝗲𝗻𝘁 și 𝗮𝘁𝗮𝘀̦𝗮𝗺𝗲𝗻𝘁 față de comunitate.
În spatele fiecărei intervenții reușite stau ore nesfârșite de pregătire, nopți nedormite, decizii luate sub presiune și o forță interioară pe care puțini o pot înțelege cu adevărat. Dincolo de uniforme, ei sunt cei care oferă 𝘀𝗽𝗲𝗿𝗮𝗻𝘁̦𝗮̆, 𝘀𝗶𝗴𝘂𝗿𝗮𝗻𝘁̦𝗮̆ și 𝗶̂𝗻𝗰𝗿𝗲𝗱𝗲𝗿𝗲 în cele mai dificile momente, motiv pentru care le datorăm întreaga noastră 𝗿𝗲𝗰𝘂𝗻𝗼𝘀̦𝘁𝗶𝗻𝘁̦𝗮̆ și 𝗿𝗲𝘀𝗽𝗲𝗰𝘁.
𝗧𝗢𝗧𝗗𝗘𝗔𝗨𝗡𝗔 𝗧𝗨𝗧𝗨𝗥𝗢𝗥, 𝗚𝗔𝗧𝗔 𝗣𝗘𝗡𝗧𝗥𝗨 𝗔𝗝𝗨𝗧𝗢𝗥!
Două echipaje de la Serviciul de Ambulanță Județean Maramureș din substațiile Vișeu de Sus și Poienile de sub Munte au luat startul la Competiția Internațională de Salvare în Situații de Urgență și Speciale – „𝗠𝗔𝗟𝗧𝗘𝗦𝗘 𝗥𝗘𝗦𝗖𝗨𝗘 𝗠𝗔𝗡𝗘𝗨𝗩𝗘𝗥𝗦 𝟮𝟬𝟮𝟲”, echipajul din substația 𝗣𝗼𝗶𝗲𝗻𝗶𝗹𝗲 𝗱𝗲 𝘀𝘂𝗯 𝗠𝘂𝗻𝘁𝗲 situându-se pe 𝗟𝗢𝗖𝗨𝗟 𝗜𝗜 în cadrul competiției.
Elementele de dificultate ale scenariilor au constituit provocări importante în desfășurarea operațiunilor de salvare dar profesionalismul, nivelul de pregătire și experiența profesională a echipajelor au demonstrat încă o dată că intervenția unui echipaj de ambulanță reprezintă, de multe ori, diferența dintre viață și moarte, și înseamnă nu doar asistență medicală de urgență, ci și o rază de speranță pentru pacient și pentru cei dragi lui.
Felicitări echipajelor participante pentru performanțele remarcabile! Rezultatul vostru reflectă profesionalismul, dedicarea și spiritul de echipă care vă definesc. Prin implicarea și dăruirea de care ați dat dovadă, ați demonstrat încă o dată cât de importantă este munca depusă zi de zi în slujba vieții. Vă dorim succes în continuare și cât mai multe reușite.
𝙏𝙪𝙞𝙩𝙞𝙤 𝙛𝙞𝙙𝙚𝙞 𝙚𝙩 𝙤𝙗𝙨𝙚𝙦𝙪𝙞𝙪𝙢 𝙥𝙖𝙪𝙥𝙚𝙧𝙪𝙢
Sursă : Serviciul de Ajutor Maltez Baia Mare
FocusMM
