Sunt zile în care cele mai multe zâmbete le avem datorită animalelor de companie, micile suflete care de fiecare dată transmit iubirea lor necondiționată și sunt cel mai bun prieten al omului.
Din acest motiv, în calendarul evenimentelor de la nivel internațional există o zi în care trebuie să le sărbătorim pe animăluțe. Ziua Mondială a Animalelor este sărbătorită în fiecare an, pe 4 octombrie. Este o zi importantă ce are ca scop promovarea drepturilor animalelor și susținerea bunăstării lor, arată twinkl.ro.
Ideea pentru înființarea acestei zile i-a aparținut lui Heinrich Zimmermann, scriitor și publicist german, apărător înfocat al drepturilor tuturor animalelor. Acesta s-a născut în Varșovia, Polonia, dar s-a mutat în Berlin, Germania. El era editorul revistei „Om și câine”, pe care o folosea ca pe un mod de a promova bunăstarea animalelor. De altfel, era și locul în care acesta condamna cruzimea împotriva viețuitoarelor.
Prima ediție a Zilei Mondiale a Animalelor a avut loc pe data de 24 martie 1925, când peste 5 000 de oameni au participat la evenimentul găzduit în Germania. Acesta a avut loc la Palatul Sportului din Berlin. Heinrich Zimmermann a lucrat din greu pentru promovarea Zilei Mondiale a Animalelor. Aceasta a devenit în mod oficial zi mondială dedicată drepturilor animalelor în luna mai 1931. Atunci, ideea lui Zimmermann de a face din 4 octombrie Ziua Mondială a Animalelor a fost acceptată și adoptată în cadrul Congresului Internațional de Protecție a Animalelor de la Florența, din Italia.
Din acel moment, această zi a fost sărbătorită și recunoscută la nivel global. Pentru a sensibiliza oamenii cu privire la animale, acest eveniment este sărbătorit în diverse moduri, într-o mulțime de țări. Ziua Mondială a Animalelor promovează recunoașterea tuturor animalelor – domestice, sălbatice, cu stăpân sau fără – ca ființe simțitoare.
Alegerea zilei de 4 octombrie pentru a sărbători Ziua Mondială a Animalelor nu este una întâmplătoare. Aceasta este ziua în care are loc postul Sfântului Francis din Assisi. El este considerat sfântul protector al ecologiei și al animalelor și se spune că era capabil să comunice cu necuvântătoarele și să îmblânzească lupii.
„La 4 octombrie, în fiecare an, sărbătorim Ziua internațională a animalelor (World Animal Day), proclamată astfel, în 1931, de către Organizația Internațională pentru Protecția Animalelor, cu prilejul unei convenții a ecologiștilor care a avut loc la Florența. Primele preocupări pentru drepturile și protecția animalelor datează încă din secolul al XVIII-lea, odată cu apariția primelor lucrări pe această temă, iar prima lege pentru protecția animalelor, numită “Martin’s Act”, a fost votată de Parlamentul britanic la 22 iulie 1822.
Deși scopul inițial a fost de a face cunoscută situația speciilor aflate în pericol de dispariție, World Animal Day a devenit între timp un eveniment menit să celebreze viața animalelor în toate formele ei, să contribuie la conștientizarea diverselor roluri pe care animalele le au în viața oamenilor, la manifestarea recunoștinței față de modul în care acestea ne înfrumusețează viața. Ziua internațională a animalelor este nu doar un omagiu adus atât tuturor necuvântătoarelor, cât și oamenilor care le iubesc și le respectă, ci și un prilej de a reflecta asupra rolului pe care ni l-a încredințat Natura. Suntem datori cu toții să înțelegem că Omul nu este stăpânul absolut al Pământului, dar este cel care are puterea și menirea de a conduce, cu rațiune și responsabilitate, destinele planetei”, arată Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate.
Cătă ȚINEGHE
