Informare importantă a administrației județene din Maramureș!
„
Mă țin de cuvânt! Facem ruta alternativă peste râul Lăpuș pentru locuitorii din Cătălina și Coltău!
În ultimele zile am fost, zi de zi, în șantierul de pe DJ 182B Baia Mare – Coaș. Am stat ore întregi alături de constructori, proiectanți, diriginții de șantier și de primarul comunei Coltău, Csendes Lajos. Am analizat fiecare etapă a lucrării și am vrut să înțeleg exact unde suntem și ce putem face pentru oamenii din Cătălina și Coltău.
Atunci când au început lucrările am făcut o promisiune clară: dacă, la evaluarea pe care urma să o fac după prima lună de șantier, voi avea cea mai mică suspiciune că termenul de 15 septembrie ar putea fi depășit, nu îi voi lăsa pe oameni să suporte luni întregi ocolul până la Baia Mare. Vom găsi o soluție.
Astăzi mă țin de cuvânt. Consiliul Județean Maramureș, împreună cu constructorul și cu Societatea Drumuri și Poduri va realiza o rută alternativă peste râul Lăpuș, către Mocira, astfel încât locuitorii din Cătălina, Coltău, din zonele adiacente, dar și ambulanțele, pompierii și celelalte servicii de urgență să poată ajunge mult mai repede în Baia Mare.
Zilele trecute am mers pe jos, împreună cu primarul Csendes Lajos, de-a lungul râului Lăpuș și am identificat locul potrivit pentru această traversare. Vom amenaja trecerea peste râu și vom pietrui aproximativ un kilometru de drum comunal, astfel încât circulația să se poată desfășura în condiții de siguranță. Obiectivul nostru este ca, după obținerea tuturor avizelor necesare, această rută să fie deschisă la începutul lunii august.
„Nu se lucrează la pod!”
Probabil este comentariul pe care îl citesc cel mai des. Și vreau să explic foarte clar ce se întâmplă acum. În această etapă se execută fundația podului, adică partea cea mai importantă și, în același timp, cea mai puțin spectaculoasă a întregii construcții. Podul nou va avea o lungime de peste 200 de metri, iar în albia râului vor fi construiți trei piloni principali. Pentru ca fiecare dintre acești piloni să poată susține în siguranță întreaga construcție sunt executați câte șase piloți forați până la roca de bază. Asta înseamnă 18 piloți forați, fiecare armat și betonat înainte de a putea trece la etapa următoare.
Mulți mă întreabă de ce nu văd zeci de muncitori pe pod. Răspunsul este simplu: dacă aș pune încă 40 sau 50 de oameni să stea lângă foreză și să se uite cum lucrează, acei oameni ar fi plătiți degeaba. În schimb, constructorul îi repartizează acolo unde pot produce progres. În fiecare zi sunt aproximativ 100 de muncitori pe întreg șantierul.
Aproximativ 50 lucrează între pod și Coaș, la canalizarea pluvială, fundațiile drumului, utilități și platforma rutieră.
Alți aproximativ 50 lucrează între pod și Satu Nou de Jos, unde se execută trotuare, borduri, fundații și celelalte lucrări prevăzute în proiect.
Practic, oamenii nu lipsesc din șantier. Ei lucrează acolo unde este nevoie de ei în acel moment.
Ce urmează?
Imediat ce se finalizează forarea tuturor piloților începe realizarea fundațiilor și a culeelor podului. După aceea urmează montarea grinzilor. Din a doua parte a lunii august începe turnarea plăcii podului, iar în luna septembrie vor urma hidroizolațiile, asfaltarea, parapetele, trotuarele și marcajele rutiere. Constructorul își menține în continuare termenul de finalizare de 15 septembrie.
A doua provocare: Hagău
Mai avem însă o problemă importantă pe acest șantier. La urcarea dinspre pod spre Satu Nou de Jos, în zona Hagău, proiectul prevedea excavarea terenului până la aproximativ 5 metri, numai că, în teren, realitatea este alta. În unele zone, nici la 7-8 metri adâncime nu s-a ajuns la roca de bază. Asta înseamnă că soluția tehnică trebuie adaptată pentru ca drumul să fie sigur și să reziste în timp.
Constructorul realizează acum noi foraje și studii geotehnice. Aceste lucrări nu au fost prevăzute inițial și vor însemna costuri suplimentare suportate din bugetul Consiliului Județean Maramureș. Dar prefer să investim acum într-o fundație făcută corect decât să reparăm peste câțiva ani un drum care alunecă din nou la vale.
Îi mulțumesc primarului comunei Coltău, Csendes Lajos, care în aceste zile a fost permanent alături de noi în șantier și a căutat împreună cu noi soluții pentru comunitate. Știu că oamenii sunt nemulțumiți de disconfort. Și îi înțeleg, dar mai vreau să spun un lucru: în birou proiectele arată întotdeauna perfect. Desenezi un drum, îl calculezi și totul pare simplu. În șantier descoperi însă realitatea. Uneori terenul este altul decât îl arată studiile geotehnice. Alteori se defectează utilajele, apar probleme tehnice sau situații pe care nu le putea anticipa nimeni. Atunci nu abandonezi lucrarea și nu cauți scuze. Cauți soluții.
Eu am ales să fiu în șantier, nu doar în birou. Să discut zilnic cu constructorii, să verific fiecare etapă și să pun presiune acolo unde este nevoie. Podul de la Cătălina rămâne prioritatea zero. Îmi doresc ca termenul de 15 septembrie să fie respectat, iar constructorul și-l menține. În același timp, mă asigur că oamenii din Cătălina și Coltău vor avea alternativa promisă, indiferent de evoluția șantierului.
Pentru că administrația înseamnă să găsești soluții înainte ca problemele să devină și mai mari”, arată președintele Gabriel Valer Zetea, CJ Maramureș.
FocusMM
