„A venit vacanța, cu trenul din Franța”… Acum, elevii din Maramureș se pot bucura de mai mult timp liber și de relaxare.

Ziua de astăzi marchează în mod oficial încheierea anului școlar 2025/2026. Elevii se vor afla în vacanță până în 6 septembrie, urmând ca din 7 septembrie să revină la cursuri pentru anul școlar viitor, 2026/2027.

Peste două milioane de elevi din România intră în vacanță de astăzi, conform informațiilor publicate de Institutul Național de Statistică, dar populația școlară este în permanentă scădere, potrivit datelor, respectând tendința demografică.

În Maramureș, curțile școlilor s-au umplut de culoare, odată cu festivitățile de închidere a anului școlar (clasele I-VII, IX-XI). Unele unități de învățământ le-au organizat joi, 18 iunie, altele astăzi, 19 iunie. S-au acordat premiile și s-au anunțat laureații la concursurile școlare. Felicitări tuturor!

Imaginile sunt de la Școala Gimnazială „Nichita Stănescu” (Cartierul Săsar) Baia Mare. Aici, curtea unității școlare a prins viață datorită numărului mare de copii, părinți și cadre didactice. Dar, categoric, protagoniștii s-au dovedit a fi cei mici, care au primit recompensele pentru munca depusă de-a lungul acestui an școlar. Fie că vorbim despre premianții cursurilor sau că vorbim despre diverse concursuri școlare la care au participat, copiii s-au bucurat, în prezența părinților, de bucuria de a li se striga numele în careu, în sens pozitiv, firește. Timp de trei luni, vor avea ocazia de a se bucura de vacanța de vară, atât de așteptată de elevi, întrucât își pot clădi amintiri frumoase, sub soarele estival arzător. Felicitări tuturor și vacanță frumoasă!

Cătă ȚINEGHE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *