Astăzi se împlinesc 40 de ani de la un eveniment unic pentru sportul românesc. O echipă de fotbal din țara noastră câștiga Liga Campionilor, intrând în istorie ca fiind prima din estul Europei care izbutește această performanță.
Atunci, Liga Campionilor purta numele de Cupa Campionilor Europeni. În calitate de campioană a României cu un sezon înainte, reprezentanta României era Steaua București. A ajuns în finală ca o surpriză și avea să dea piept cu Barcelona, la Sevilla, în 7 mai 1986. Iar momentul avea să devină o minune. Accederea în ultimul act al celei mai importante competiții intercluburi din lume a fost o premieră pentru ambele echipe. În timp ce Steaua nu trecuse niciodată de prima rundă, Barcelona avea o finală la activ, în 1960-1961, pierdută în fața Benficăi Lisabona.
Evident, în acea zi, Barcelona pornea ca favorită și datorită renumelui și pentru că evolua în Spania, la Sevilla, pe stadionul Ramón Sánchez Pizjuán. Steaua, însă, avea să răstoarne calculele hârtiei. Din lot a făcut parte și maramureșeanul prin adopție Lucian Bălan, care a jucat, ani de zile, la FC Baia Mare, iar ulterior, a fost colaborator al presei locale. În 7 mai 1986, Steaua a gestionat bine jocul și a dus meciul în prelungiri, iar mai apoi la loviturile de departajare. Duckadam a reușit să devină erou, apărând patru penalty-uri consecutive, în timp ce pentru roș-albaștri au înscris Lăcătuș și Balint. Comentatorul Teoharie Coca-Cosma a spart difuzoarele televizoarelor comuniste strigând ”Am câștigat Cupa Campionilor Europeni!”. Regretatului comentator Cristian Țopescu i s-a pus interdicția de a comenta finala de către cuplul Ceaușescu, din motive politice.
A fost isterie (puținele momente din Epoca de Aur în care isteria a fost una pozitivă!) în rândul maramureșenilor care priveau meciul în fața televizoarelor. ”A fost, de fapt, o dublă sărbătoare pentru noi. Serbam aniversarea de un an a fiului nostru, așa că eram, la masă, alături de bunici și niște prieteni de familie. Fiind vorba despre un meci atât de important, o premieră pentru fotbalul românesc, televizorul era deschis pe meci, întrucât Televiziunea Română difuza partida de la Sevilla în direct. Emoțiile au fost infernale. Îmi amintesc că inclusiv fiul nostru se uita la televizor, parcă vrăjit, nu s-a arătat nicio secundă nemulțumit de atenția oferită de noi meciului. Când s-a ajuns la loviturile de departajare, stăteam amuțiți, așteptând deznodământul. Toată lumea privea televizorul cu sufletul la gură. Când am văzut că Duckadam apără tot, iar Lăcătuș și Balint au înscris, emoțiile au crescut.
În clipa în care Duckadam a apărat cel de-al patrulea penalty al Barcelonei și a aruncat mingea în sus, alergând către coechipierii săi, a izbucnit strigătul răgușit al comentatorului Televiziunii Române, care a declanșat bucuria uriașă. Am început cu toții să strigăm de bucurie. Se auzeau și din vecini urale, se auzeau și din celelalte blocuri din apropiere din cartierul Săsar. A fost una dintre cele mai mari bucurii din toată epoca socialistă. Am avut noroc că nu s-a luat curentul atunci, întrucât în 1986 ne aflam în plină perioadă a raționalizării. Putem spune că am sărbătorit cu tortul pe masă. A fost un moment fantastic, chiar de ziua fiului nostru. Când a crescut, a ajuns să țină cu Steaua și este și acum. Culmea, îi place și Barcelona”, au relatat, zâmbind, soții Vasile și Florica T. din Baia Mare.
De atunci, Steaua a mai ajuns o dată în finala Ligii Campionilor Europeni. Avea să se întâmple în anul 1989, atunci când a înfruntat mult mai titrata AC Milan. Din păcate, atunci, roș-albaștri nu au mai reușit să reediteze marele moment de la Sevilla, Steaua fiind surclasată în mod clar cu 4-0. O informație interesantă este și că finala s-a jucat exact pe Camp Nou, arena unde evoluează acasă FC Barcelona.
După 1990, fotbalul românesc nu a mai reușit să ofere performanțe notabile. A fost numai acel campionat mondial fabulos, din 1994, când România a trecut de Argentina lui Maradona, pierzând la mustață calificarea în semifinale, în detrimentul Suediei. La nivel de echipe de club, e de notat sezonul 2005 – 2006, atunci când Steaua și Rapid s-au confruntat în sferturile Europa League, a doua competiție continentală ca importanță. În semifinale, Steaua a jucat împotriva englezilor de la Middlesbrough. Acasă, Steaua a câștigat cu 1-0, iar în deplasare a condus cu 2-0, pentru ca, la final, englezii să întoarcă scorul, învingând cu 4-2. ”Îmi amintesc că la campionatul din 1994 ne puneam ceasul să sune să vedem meciurile de la Campionatul Mondial din USA, din cauza diferenței de fus orar. Bucuria victoriei cu Argentina a fost uriașă, dar nu la fel ca și victoria Stelei. Totuși, lumea a ieșit pe străzile din Baia Mare, cu steaguri atașate la mașini și cu fluiere, în plină noapte. În 2006, ne-am bucurat când a bătut Steaua Rapidul, când a bătut pe Valencia, am sperat la o minune cu Middlesbrough, însă nu a fost să fie. Momentan, la cum arată lucrurile, va mai trece mult până când vom avea parte de bucurii similare! Poate reușim să facem o surpriză frumoasă la Campionatul European”, arată David T. din Baia Mare.
Cronica meciului de vis
La 7 mai 1986, echipa de fotbal Steaua Bucureşti a cucerit Cupa Campionilor Europeni (CCE), aflată atunci la a 31-a ediţie, pe stadionul ”Ramon Sanchez Pizjuan” din Sevilla (Spania), după ce învingea în finală pe celebra FC Barcelona, cu scorul de 2-0, în urma loviturilor de departajare. Este cea mai mare performanţă din istoria fotbalului românesc la nivel de club, pe care Steaua Bucureşti o putea repeta în 1989, când a jucat din nou finala competiţiei, dar a fost învinsă clar de formaţia italiană AC Milan cu scorul de 4-0.
Steaua a devenit, astfel, prima echipă din România care a jucat finale europene, singura echipă care a câştigat un trofeu european la nivel de cluburi şi singura dintr-o ţară comunistă care a obţinut trofeul continental suprem.
Steaua Bucureşti dobândea, în 1986, consacrarea ca o echipă de valoare a continentului, în mare parte şi graţie evoluţiei extraordinare a portarului Helmuth Duckadam, care a apărat patru lovituri de departajare consecutive în meciul de pe stadionul ”Ramon Sanchez Pizjuan” şi a intrat, astfel, în Cartea Recordurilor.
În drumul său până la finala de pe pământ spaniol, Steaua Bucureşti le-a eliminat, pe rând, pe campioanele Vejle BK (Danemarca), Honved Budapesta (Ungaria), Kuusysi Lahti (Finlanda) şi Anderlecht Bruxelles (Belgia).
În toamna anului 1985 primul adversar al Stelei din Cupa Campionilor Europeni a fost campioana Danemarcei, Vejle BK. Formaţia daneză nu era atunci o forţă a fotbalului european, însă se baza pe experienţa lui Allan Simonsen, potrivit site-ului www.steaualibera.com. De două ori câştigător al Cupei UEFA cu Borussia Mönchengladbach şi al Cupei Cupelor cu FC Barcelona, „fotbalistul anului 1977 în Europa” îşi încheia cariera la echipa din ţara natală. Pe un teren impracticabil, Steaua a reuşit să obţină o remiză decisivă (1-1) în Danemarca, graţie golului marcat de Marin Radu II, în minutul 89. Returul nu le-a dat nicio şansă danezilor, Piţurcă, Bölöni, Balint şi Tudorel Stoica înscriind în meciul câştigat categoric de roş-albaştri. Allan Simonsen avea să declare la sfârşitul partidei: „dacă nu-i veţi întâlni pe Barcelona, Bayern sau Juventus, aveţi toate şansele să ajungeţi în finală”.
În turul al doilea, Steaua a jucat cu Honved Budapesta, echipă care avea în componenţă opt internaţionali maghiari, printre care Lajos Detari, unul dintre cei mai talentaţi jucători europeni ai momentului. După un eşec la limită înregistrat la Budapesta, scor 0-1, a urmat returul de la Bucureşti, unde steliştii au atacat în permanenţă echipa maghiară, care a fost nevoită să scoată de patru ori mingea din poartă. Scor final 4-1 şi Steaua ajungea în primăvara europeană.
Sorţii au decis ca în sferturile de finală, echipa condusă de pe banca tehnică de Emeric Ienei (antrenor principal) şi Anghel Iordănescu (secund) să întâlnească formaţia finlandeză Kuusysi Lahti, un adversar facil la prima vedere, dar care în tururile anterioare eliminase campioanele din URSS şi Iugoslavia. La Bucureşti, pe un teren îmbibat în apă, Steaua n-a reuşit decât un scor alb, 0-0, formaţia finlandeză obţinând un rezultat la care nu îndrăznea să spere la începutul meciului. Returul a fost „de foc”, românii dominând şi ratând ocazii uriaşe la fel ca la Bucureşti. Când mai erau zece minute, Victor Piţurcă, golgheterul Stelei din acea ediţie a cupelor europene, a înscris din interiorul careului de 16 m un gol echivalent cu calificarea în semifinale.
În penultimul act, campioana României urma să întâlnească cea mai galonată formaţie belgiană, Anderlecht Bruxelles. După un meci tur, pierdut cu 1-0, steliştii încercau să se califice în finală, performanţă neatinsă până atunci de vreo altă echipă românească. Meciul a început „furtunos”, Victor Piţurcă şi Gavrilă Pele Balint înscriind în minutele 7 şi 23, pentru ca acelaşi Piţurcă să înscrie un alt gol în repriza secundă şi să închidă partida. Scorul de 3-0 şi maniera de joc cu care Steaua câştiga meciul retur au fost elogiate de întreaga presă internaţională, antrenorul belgienilor, Arie Haan, declarând după meci: „Aşa cum a jucat Steaua cred că niciun alt club de pe glob nu-i putea rezista. Primele 25 de minute au fost infernale! Eu n-am văzut o formaţie jucând în ritmul, cu inspiraţia şi cu precizia cu care a evoluat campioana României în această partidă. Nu spun asta pentru a scuza înfrângerea noastră, ci, dimpotrivă, spre a sublinia marile merite ale învingătorilor”. La rândul său, cel mai valoros fotbalist belgian, internaţionalul Enzo Scifo, declara: „Steaua este una dintre cele mai bune echipe pe care le-am văzut de când joc fotbal. A avut o primă repriză fantastică”.
A urmat mult-aşteptata finală. La 7 mai 1986, în oraşul andaluz Sevilla, echipa de fotbal bucureşteană realiza cea mai mare performanţă din istoria fotbalului românesc. A fost pentru întâia oară când o formaţie românească încheia triumfătoare un parcurs într-o competiţie de mare anvergură, învingând în finală, după prelungiri şi loviturile de la 11 metri, cu scorul de 2-0, puternica şi în acelaşi timp celebra echipă spaniolă FC Barcelona.
Echipa spaniolă revenise după o absenţă de 11 ani în competiţie europeană, fiind extrem de motivată să obţină trofeul european major. Potrivit site-ului www.europeancuphistory.com, sub conducerea celebrului antrenor englez Terry Venables, cu temperamentalul play-maker german Bernd Schuster, cu eficientul Julio Carrasco „pe aripă” şi scoţianul Steve Archibald în faţă, FC Barcelona era una dintre favoritele câştigării CCE, ediţia 1985-1986.
Pe un stadion arhiplin, în care suporterii catalani, veniţi cu zecile de mii de la Barcelona, au creat pe întreaga durată a meciului o atmosferă incendiară. Steaua Bucureşti a fost susţinută de un grup de vreo 1.200 de suporteri. Înainte de meci, oficialii Stelei au fost înştiinţaţi de UEFA că jucătorii români nu pot evolua în echipamentul tradiţional, roşu şi albastru, acestea fiind, de altfel, şi culorile folosite de FC Barcelona, menţionează www.fcsteaua.ro. Într-un final, s-a ales culoarea albă, neobişnuită pentru jucători şi suporterii stelişti.
Meciul din 1986 a fost marcat de o miza uriaşă, jucătorii ambelor echipe evoluând extrem de concentraţi în multe momente. De altfel, în minutul 73 al partidei, Emeric Ienei a decis să-l introducă în teren pe experimentatul Anghel Iordănescu, antrenorul secund şi un simbol al Stelei. Prin evoluţia lor, steliştii au reuşit să atragă simpatia şi admiraţia celor prezenţi pe stadionul din Sevilla. Partida s-a încheiat cu scorul de 0-0, după 120 de minute, incluzând prelungirile. Învingătoarea urma să fie decisă prin lovituri de la 11 metri, partida devenind un duel al portarilor, Duckadam şi Urruti, conform www.europeancuphistory.com.
Steliştii au executat primii. Majearu a şutat în partea dreaptă, dar Urruti a ghicit colţul, apărând primul penalty. Duckadam nu s-a lăsat mai prejos şi a „scos” şi el mingea şutată de Alexanko. A urmat Bölöni. A şutat în partea stângă, însă Urruti a respins din nou. Duckadam a apărat şi el al doilea penalty al Barcelonei, executat de Pedraza. Lăcătuş a fost cel care a deschis scorul la a treia serie de lovituri de departajare, cu un şut puternic, care a izbit mai întâi transversala. Câteva minute mai târziu, Duckadam „scotea” încă o minge, a treia. În a patra serie, Balint a înscris cu un şut plasat, în colţul stâng, iar Duckadam a închis meciul: a plonjat în stânga şi a apărat al patrulea penalty consecutiv, intrând în istorie. Comentatorul român al partidei, Teoharie Coca Cosma, a rămas celebru cu exclamaţia sa din final: „Apără Duckadam! Suntem finalişti! Am câştigat Cupa! Cupa Campionilor Europeni e la Bucureşti!”
Finala Cupei Campionilor Europeni: 7 mai 1986, ora 20.15, Sevilla, Stadion „Ramon Sanchez Pizjuan”, spectatori: 70.000. Arbitri: Michel Vautrot – Alain Delmer, M. Girard (Franţa).
Steaua Bucureşti – FC Barcelona 0-0 (0-0, 0-0) – 2-0 după loviturile de departajare.
Steaua (antrenor Emeric Ienei): Helmuth Duckadam – Ştefan Iovan, Adrian Bumbescu, Miodrag Belodedici, Ilie Bărbulescu – Lucian Bălan (Anghel Iordănescu, 73), Gavril Balint, Ladislau Bölöni, Mihail Majearu – Marius Lăcătuş, Victor Piţurcă (Marin Radu II, 112).
FC Barcelona (antrenor Terry Venables): Francisco Gonzalez Urruticoechea – Gerardo Miranda Concepcion, Miguel Bernardo Blanquetti, Jose Ramon Alexanko Ventosa, Julio Alberto Moreno Casas – Victor Munoz Manrique, Bernd Schuster (Jose Moratalla Claramunt, 84), Marcos Alonso Pena, Angel Pedraza Lamita – Steve Archibald (Angel ‘Pichi’ Alonso Herrera, 111), Francisco Jose Carrasco Hidalgo.
Loviturile de departajare de la 11 metri: 0-0 Majearu (ratare), 0-0 Alexanko (ratare), 0-0 Bölöni (ratare), 0-0 Pedraza (ratare), 1-0 Lăcătuş, 1-0 Alonso (ratare), 2-0 Balint, 2-0 Marcos (ratare).
Meciul a înregistrat şi două recorduri la acea dată, ambele în dreptul echipei Steaua: cele patru penalty-uri apărate l-au inclus pe Helmuth Duckadam în Cartea Recordurilor; Anghel Iordănescu este singurul din Europa care într-un singur meci a câştigat Cupa Campionilor Europeni în dublă ipostază, jucător şi antrenor.
Presa internaţională a reacţionat imediat după meci, lăudând jocul campioanei României. „Fotbaliştii catalani, susţinuţi de 50 de mii de suporteri, au luptat mult, dar s-au lovit de apărarea fermă a românilor, învingători merituoşi”, a scris agenţia de presă spaniolă EFE. „Neaşteptatul triumf al Stelei, care va fi legat întotdeauna de Duckadam, nu trebuie să fie tratat ca o curiozitate”, a scris şi agenţia britanică Reuters, în timp de cotidianul italian „Gazzetta dello Sport” a titrat că „În Estul Europei s-a mai născut o stea”. „S-a reparat un şir de injusteţi şi sunt de două ori satisfăcut. Mai întâi pentru victoria acestei admirabile campioane a României, care a urcat într-un timp record de pe poziţia de simplă concurentă a plutonului european pe cea mai de sus treaptă a consacrării. Modul cum s-a calificat până în finală, fotbalul spectaculos pe care-l joacă, numeroşii jucători tineri pe care-i are, totul a reprezentat un sumum de argumente, pentru o victorie indiscutabilă. Mă bucur şi fiindcă se repara nedreptatea seriilor de succese datorate mai mult hazardului, prin care Barcelona a ajuns în final”, scria, într-un editorial, Jean Filippe Rethacker, redactor-şef adjunct la „France Football” şi „L’Equipe”.
În presa din ţară, victoria Stelei a fost pusă în umbra politicului, în luna şi în anul în care Partidul Comunist Român împlinea 65 de ani de existenţă. „Sportul”, unicul cotidian sportiv românesc de la acea vreme, deşi a scos peste 300.000 de exemplare, nu a dedicat numărul eroilor de la Sevilla, ci partidului. În subsolul primei pagini un titlu mare anunţa doar că „Steaua a câştigat Cupa Campionilor Europeni”, făcând trimitere la paginile a patra şi ultima, unde se găseau comentariile corespondenţilor Ioan Chirilă şi Mircea Ionescu. Celelalte ziare au scris şi ele despre performanţa Stelei, dar în articole mai mici şi doar în spaţiile unde a mai rămas loc liber.
După cinci zile de la finala de la Sevilla, într-un cadru solemn, clubului de fotbal Steaua i s-a acordat Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa I. Titularii, antrenorii Ienei şi Iordănescu, plus preşedintele Ion Alecsandrescu au primit Meritul Sportiv clasa I. Rezervele şi ceilalţi din staff au primit Meritul Sportiv clasa a II-a.
Imediat după meciul care a fost televizat de postul naţional, pentru prima dată în regimul comunist, oamenii au ieşit nechemaţi în stradă să se bucure pentru izbânda fotbaliştilor de la Steaua. Circa 30.000 de oameni au plecat spre Aeroportul Otopeni şi au ocupat esplanada să-şi întâmpine campionii. În aproape toate colţurile ţării, noaptea de 7 spre 8 mai 1986 a fost practic una albă.
Sursă: Agerpres
Cătă ȚINEGHE