Artista Maria Mihali, printre cele mai iubite din țară și originară din județul Maramureș, astăzi, își aniversează ziua de naștere. Ea împlinește în 14 aprilie o frumoasă vârstă, 30 de ani.

Maria s-a născut într-o zi sfântă, cea a Învierii Domnului, întrucât 14 aprilie 1996 a fost ziua de Paști. A considerat întotdeauna, toată viața, faptul ca fiind o binecuvântare și o confirmare că Dumnezeu o iubește mult.

Maria a crescut în Baia Mare, dar s-a simțit întotdeauna legată de Borșa, acolo unde s-a născut tatăl ei. A absolvit cursurile Colegiului Național ”Vasile Lucaciu” din Baia mare, profilul matematică-informatică, intensiv engleză.

După terminarea liceului, a urmat cursurile facultății de ”Business” din cadrul Universității Babes-Bolyai din Cluj-Napoca. După absolvire, a urmat studiile masterale, în cadrul FSEGA, Cluj-Napoca, cu profilul ”Managementul Dezvoltării Afacerilor”, unde a absolvit în anul 2020.

Ea a mărturisit că iubește cântecul de mică, ea trăind într-o familie iubitoare de folclor și tradiție. Tocmai de aceea, a urmat cursuri la Școala populară de Arte ”Tudor Jarda” din Cluj-Napoca, secția canto popular, pe care a absolvit-o în 2017.

Convinsă fiind că Dumnezeu o va ajuta să ajungă acolo își dorește, ea a cântat la diverse evenimente de folclor și religioase, unde s-a remarcat prin talentul și autenticitatea sa.

Cântecele artistei au impresionat, astfel, toată România. Tocmai de aceea, în ajunul aniversării sale din 2025, 14 aprilie, în 13 aprilie 2025, a lansat priceasna „Cântarea sufletului”. „Dragii mei, V-am promis această cântare de ziua mea. Și nu e doar o zi de naștere – e o zi în care viața și Învierea s-au întâlnit, căci am venit pe lume într-o zi de Paști, iar asta mi-a lăsat în suflet o lumină care nu m-a părăsit niciodată. Această cântare nu este doar un cântec. E rugăciunea mea. E felul în care inima mea știe să-I spună lui Dumnezeu “Mulțumesc”. Pentru tot ce am, pentru tot ce sunt, pentru fiecare pas pe care mi L-a vegheat până acum. V-o ofer cu tot sufletul! Sper să ajungă acolo unde cuvintele nu pot și să vă aducă un strop de Cer în inimă! Cu dragoste, Maria Mihali (P.s.: Am postat în ajunul sărbătorii mele, așa cum v-am promis 🤍😊)”, arată artista din Maramureș, în anul 2025.

Anul acesta, a lansat, tot de ziua ei, piesa „Cât îi lumea-n lung și-n lat”. „Acesta este noul meu cântec. Este creat din inimă pentru inimi care iubesc și prețuiesc iubirea adevărată ❤️ “Cât îi lumea-n lung și-n lat”: atât de mult sper să vă placă! 🥰”, arată artista.

Cătă ȚINEGHE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *