#Sinaxar | În Sfânta şi Marea zi Luni se face pomenirea fericitului Iosif cel preafrumos şi de smochinul neroditor care s-a uscat prin blestemul Domnului. Iosif, fiul Patriarhului Iacob din Vechiul Testament, este lăudat în cântările Deniei ca fiind o preînchipuire sau o prefigurare profetică a Domnului nostru Iisus Hristos.

În Sfânta și Marea Luni, la Denie, este pomenit Iosif cel preafrumos, patriarhul din Vechiul Testament în care Biserica vede o preinchipuire a lui Hristos. Acesta fusese vândut de fratii săi pe 30 de arginți. Iosif ieșise viu din groapa unde îl aruncaseră frații lui, ajunsese stăpânul Egiptului și salvase poporul de foamete, sfârșind prin a-i ierta pe toți pentru răul pe care i-l facuseră.

Tot în timpul Deniei de luni se face pomenirea smochinului neroditor, care s-a uscat blestemat fiind de Domnul. Smochinul închipuie pomul păcatului și secătuirea Legii celei vechi. Dumnezeu cere de aici inainte roada Legii celei noi, a harului venit prin Iisus Hristos. Smochinul cel blestemat de Mântuitorul este un fel de pildă pentru noi, ca să știm că Domnul Hristos răsplătește nu numai binele pe care-l fac oamenii, ci răsplătește și pedepsește și îndărătniciile lor, și neangajările lor spre bine.

Începând cu Denia de duminică seara, după cei şase Psalmi ai Utreniei, se cântă până în Sfânta şi Marea Joi tro­parul:

„Iată Mirele vine în miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednică este iarăşi cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreunezi, ca să nu te dai morţii şi afară de împărăţie să te încui; ci te deşteaptă grăind: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeule; pen­tru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi”.

O altă cântare deosebit de frumoasă care ne cheamă la priveghere în primele trei zile ale Săptămânii Sfintelor Pa­timi, până în Joia cea Mare, este Luminânda sau Svetilna Deni­ilor:

„Cămara Ta, Mântuitorule, o văd împodobită şi îmbrăcăminte nu am, ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule de lumină, şi mă mântuieşte”.

Sursă : Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului

FocusMM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *