#Sinaxar | Intrarea Domnului în Ierusalim – Floriile

Intrarea Domnului în Ierusalim, cunoscută și sub numele de Duminica Floriilor sau Duminica Stâlpărilor este unul din Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe, care este sărbătorit în Duminica dinaintea Paștilor, imediat după Sâmbăta lui Lazăr.

Cu câteva zile înainte de răstignirea Sa, Domnul Iisus Hristos a fost primit de mulțimile care Îl slăveau și Îl cinsteau, la intrarea Sa în Ierusalim, călare pe un mânz de asină (măgăruș), ca pe Mesia și Împăratul lui Israel.

Scopul intrării triumfale a lui Iisus în Ierusalim era împlinirea profeției mesianice și pregătirea poporului pentru jertfa Sa. Hristos nu a intrat în Ierusalim pentru a-și revendica un tron pământesc, ci pentru a împlini voia Tatălui, care era să se jertfească pentru mântuirea lumii. Intrarea în Ierusalim semnifica începutul Pătimirilor, iar Hristos știa că aceeași mulțime care L-a întâmpinat cu bucurie avea să Îl condamne la moarte câteva zile mai târziu.

Mulțimile, în semn de bucurie, aruncau înaintea Lui frunze de finic (curmal), simbolul biruinței, și chiar și copiii Îi strigau cuvinte de laudă. Așadar, bărbați, femei și copii cu ramuri verzi de finic în mâini își manifestau bucuria, strigând: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!” (Ioan 12, 13).

Numele popular de „Florii” păstrat pentru Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim provine de la numele sărbătorii antice romane (păgâne) a primăverii, „Floralia” care se desfășura în antichitate cam în perioada în care astăzi se sărbătorește Intrarea Domnului în Ierusalim.

Această duminică deschide Săptămâna Patimilor, marcând începutul ultimelor zile din viața pământească a Mântuitorului și intrarea Sa triumfală în Ierusalim.

După slujba din Duminica Floriilor, creștinii care primesc stâlpări trebuie să le trateze cu respect și evlavie, având în vedere semnificația lor religioasă. Ramurile sfințite de salcie sunt adesea păstrate în case, la locuri de cinste, cum ar fi icoanele, în nădejdea primirii de la Dumnezeu, a binecuvântării casei și familiei.

Sursă : Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului

FocusMM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *