Teodora Dănțăușa (Teo Luca) este o artistă care știe să sensibilizeze și publicul maramureșean, dar și cel din alte regiuni, asta întrucât ea are un talent înnăscut.
La fiecare prestație, ea știe să captiveze publicul și știe să îl aducă aproape de mesajul pe care îl transmite atunci când cântă. Iar asta este un dar, un dar care trebuie crescut și perfecționat, iar Teodora reușește asta.
S-a aflat pe litoralul românesc, la Mangalia, iar tânăra a îmbrăcat portul popular tradițional maramureșean, întorcând toate privirile celor care, poate, sunt prea puțin obișnuiți cu menținerea autenticității în viața lor cotidiană.
A mers însoțită de familia sa la Biserica Ortodoxă „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” Mangalia (turiștii care au mers la Mangalia sigur știu despre care vorbim, ea se află în centrul municipiului, lângă Primăria Mangalia) și a cântat o priceasnă. Iar de la o priceasnă s-a ajuns la patru, întrucât credincioșii au rămas uimiți.
Preotul Paroh Octavian Corniencu i-a înmânat și o carte semnată, în semn de apreciere pentru pricesnele interpretate la Sfânta Liturghie și Sfântul Maslu.
Unele lucruri pot părea mici, dar aceste lucruri contează mult, atât pentru enoriașii unui lăcaș de cult, cât și pentru oaspeții bisericii.
Cât privește pe Teodora Dănțăușa, este artistă! Și ea știe bine asta, ca atare, cu fiecare concert, recital sau festival, ea reușește să se perfecționeze în acest domeniu. Are 14 ani, dar uneori dă impresia că ar cânta de 27 de ani. Sau de 40 de ani. Este semn bun că arta și cultura au viitor în România și județul Maramureș, aici unde autenticitatea se menține. Iar să porți costum popular în public este mândrie. „Costumul meu minunat a atras toate privirile pe plajă astazi. El este făurit de mâinile mătușii Nelica, căruia ii mulțumesc cu tot sufletul meu”, arată artista. Cât despre bucuria de a cânta pricesne în Mangalia, „Mulțumesc lui Dumnezeu pentru Harul primit!”, arată artista.
Cătă ȚINEGHE
