Sara Nicole Sitar (13 ani) din Maramureș este una din cele mai talentate sportive din noua generație. Ea își dorește să ajungă pe culmile performanței.

Crescută doar de mama sa, tânăra maramureșeancă a răzbit pentru a construi cariera sportivă pe care și-o dorește, în acest sens fiind susținută de HHC, prin prisma burselor DAR.

Sara a învățat devreme ce înseamnă să faci un efort de două ori mai mare pentru a reuși. Să te trezești dimineața devreme, să alergi între antrenamente și teme, să nu cedezi când ceilalți au mai mult, pentru că tu ai voință.

„Puterea mea nu este doar forța fizică… ci este o forță invizibilă, este energia pe care o transmit. Este acel foc interior care mobilizează și inspiră întreaga mea echipă. SUPERPUTEREA mea este PERSEVERENTA. Am capacitatea de a ma ridica după fiecare eșec, de fiecare dată, mai puternică. Într-o lume în care talentul nu este întotdeauna suficient, sprijinul oferit de asociația Hope and Homes for Children prin bursa DAR primită a fost important pentru parcursul meu în tenis. Este mai mult decât o finanțare. Este o motivație extra și o dovadă că munca mea este apreciată și că nu sunt singură în această călătorie. Vă mulțumesc că ați ales să investiți în potențialul meu și contribuiți astfel la transformarea visului meu în realitate”, arată maramureșeanca Sara, 13 ani, bursieră DAR și campioană la tenis.

„Prin Bursele DAR, îi suntem alături Sarei și o susținem să rămână pe calea ei. Pentru că orice copil care muncește pentru visul lui merită să știe că are susținere. Că e văzut. Că nu e singur”, mai scrie HHC. 💛 Susține și tu un supererou aici: 👉https://tinyurl.com/supereroi-acasa

FocusMM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *