GAM, ANGRENAT ÎN VERIFICAREA A 74 AUTO, ÎN COLTĂU. POLIȚIȘTII AU APLICAT SANCȚIUNI DE PESTE 10.000 DE LEI PENTRU ABATERILE CONSTATATE

În această săptămână, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Groși au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, în Coltău. În activități au fost angrenați jandarmi, precum și polițiștii Grupei Canine din cadrul Serviciul Criminalistic, care au participat la acțiune cu câinele Gam.

În cele două ore de acțiune au fost oprite pentru verificări 74 de autovehicule și pentru abaterile constatate au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale.

Valoarea amenzilor a fost de peste 10.000 de lei. Ca măsură complementară, polițiștii au dispus reținerea a 5 certificate de înmatriculare și a 2 permise de conducere.

Sursă: IPJ Maramureș

FocusMM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *