Un mireștean de seamă la 100 de ani. Vasile Bizău, originar din Dragomirești, Maramureș, dar domiciliat în Franța, a împlinit vârsta centenarului.

„Cu bucurie l-am aniversat pe domnul inginer Vasile Bizău la sărbătorirea centenarului. Înconjurat de copii, nepoți și strănepoți la reședința sa de lângă Cannes, Franța, domnul Vasile Bizău a spus tuturor celor prezenți „Azi fac a suta oară înconjurul soarelui.”

„Pribeag încă din pruncie” cum spune într-un volum autobiografic, Vasile Bizău a plecat din Dragomirești la vârsta de 10 ani pentru a învăța la Iași, a continuat studiul în Germania și Franța unde a ajuns inginer specializat în chimie alimentară, devenind unul dintre cei mai buni specialiști în producția de zahăr.

A fost căsătorit vreme de 75 de ani cu soția lui, împreună au 2 copii. După Revoluție, a contribuit financiar la construirea bisericii greco-catolice din Dragomirești și cu sprijinul unor asociații din Italia și Franța a adus în localitate mai multe transporturi cu ajutoare umanitare. Consiliul Local Dragomirești i-a acordat titlul de cetățean de onoare al orașului nostru, iar distincția i-am oferit-o, cu emoție, în anul 2017.

Cu încredințarea Consiliului Local Dragomirești, la împlinirea a 100 de ani, i-am oferit domnului Vasile Bizău, o distincție omagială în semn de prețuire pentru toată activitatea de pe parcursul întregii vieți. Domnul Vasile Bizău a donat Centrului de cercetări teologico-filosofice al obiceiurilor populare românești din Maramureș, 3 volume de poezii în limba franceza și un volum autobiografic. La mulți ani!”, arată primarul Vasile Țiplea.

FocusMM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *