Reușită spectaculoasă pentru tânăra tenismenă din Maramureș, Raluka Matei.

„În perioada 24 – 26 mai s-a desfășurat în Bistrița Circuitul Național FRT AQUAVIA, „Trofeul Poarta Transilvaniei” pentru categoriile 14 ani fete și băieți. La competiție au participat sportivi din toată țara, sportivi bine pregătiți dornici de-a juca un tenis frumos, la nivel avansat.
Raluka a avut un parcurs hotărât și după o semifinală la simplu emoționantă, cu răsturnări abrupte de scor (condusă cu 3 6 în primul set și 2 5 în setul doi, câștigă meciul în decisiv cu 6 3), ea ajunge finalistă la simplu fete.
Împreună cu partenera de joc, sportiva Sofia Stoica, Raluka a jucat o finală spectaculoasă la dublu împotriva unei echipe hotărâte, care a luptat până la ultimul punct în forță, cu determinare, echipă formată din două sportive bine clasate și puternice.
În final echipa Raluka Matei & Sofia Stoica au reușit să ajungă campioane la dublu fete.
Pentru Raluka a fost primul Circuit Național în care ajunge finalistă și campioană și asta îi dă încredere și o motivează.
Acest parcurs frumos nu ar fi fost posibil fără echipa care o pregătește și o susține, și căreia Raluka îi mulțumește cu respect:
antrenor prof. Marius Babiciu,
psiholog sportiv Flavia Hossu,
preparator fizic Cătălin Stanciu,
sparring partner Sergiu Rob”, arată mama Ralukăi Matei, Florina, despre performanță.

FocusMM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *