#Sinaxar 24 aprilie | Pomenirea Sfântului Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureș – Ocrotitorul duhovnicesc al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului
Pământul românesc, supranumit „Grădina Maicii Domnului”, este plin de vetre duhovnicești și de jertfele mucenicilor, de nevoințele cuvioșilor, de suferințele celor statornici în credința strămoșească, ale căror nume n-au fost toate scrise în documente, dar pe care Dumnezeu le-a trecut în „Cartea veșniciei”.
Conform informațiilor domnului Nuțu Roșca, familia boierească Stoica din Maramureș își avea reședința în localitatea Crișănești, așezată pe cursul mijlociu al Văii Talaborului, un afluent din dreapta Tisei (cf. Nuțu Roșca, Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureș, Baia Mare, 2000, p. 32).
S-a născut într-un sat din părțile Năsăudului – Crișănești –, dintr-o familie de oameni luminați și curați la suflet, puternic înrădăcinați în credința ortodoxă, fiul lui Simion Stoica, care a fost vicecomite al Maramureșului, care avea și alte moșii prin alte localități decât Maramureș (cf. Alexandru Cziple, Documente privitoare la Episcopia din Maramureș, București, 1916, p. 268).
Numele de botez al episcopului Iosif Stoica a fost Ioan, iar când s-a călugărit şi-a luat numele de Iosif. La Mănăstirea din Peri a învăţat şi Ioan Stoica. După terminarea studiilor teologice, s-a căsătorit şi a fost hirotonit la Mănăstirea Peri întru preot. Nu după mult timp de la căsătorie rămâne văduv; la această răscruce din viaţa sa preotul Ioan Stoica s-a călugărit, luându-şi numele Iosif.
Învățătura a dobândit-o de la preoții satelor, dar și de la călugării din mănăstirile și schiturile maramureșene, de care s-a simțit atras încă din copilărie. După slujirea sa ca preot, a fost ales episcop, în 1690, în vremuri de grele încercări pentru românii din ținuturile Maramureșului.
Hirotonit arhiereu în Moldova, pentru ținutul Maramureșului, de marele mitropolit Dosoftei, el a primit, odată cu darul arhieriei și îndemnul de a veghea cu stăruință la păstrarea și apărarea dreptei credințe în Maramureșul acelor vremuri, mult încercat de uneltirile celor potrivnici Ortodoxiei și unde vlădicii români nu puteau să rămână în scaun decât doi-trei ani, după care erau nevoiți să pornească pe drumul pribegiei. A avut la început reședința la Mănăstirea Sfântul Mihail din Peri, apoi când aceasta a încetat să mai existe, s-a mutat lângă cetatea Hust, iar spre sfârșitul păstoririi a stat pe rând la mănăstirile Giulești și Budești din Maramureș.
Din documentele vremii aflăm că acest vlădică a fost un neobosit păstor sufletesc și cu mare grijă pentru turma sa, și totodată, un dârz apărător al dreptei credințe, într-o vreme când dușmanii Ortodoxiei reușiseră, prin diferite mijloace, să sfărâme unitatea religioasă și sufletească a românilor transilvăneni. Însuși Mitopolitul Nicolae Bălan precizează faptul că „toiagul său de păstorire n-a însemnat putere de stăpânire feudală ci steagul sfânt al credinței (…) în mijlocul urgiei prin care a trecut” (cf. Nicolae Bălan, Ortodoxia în mijlocul frământărilor de azi, Sibiu, 1933, p. 6).
Necruțând ostenelile, acesta a vizitat parohiile, a ținut diferite soboare (Mănăstirea Budești, 1690; Sighet, 1698; Drăgoiești, 1699; Sighet, 1699; Moisei, 1700) și a apărat interesele Bisericii românești cu rară pricepere pentru acele vremuri. Arhipăstorirea sa a fost pe o perioadă de 20 de ani, între 1690-1711, iar primii zece dintre ei fiind sub teroare calvină (cf. Nuțu Roșca p. 387). În acest context, Samuel Micu precizează faptul că „nu este cu putință a scrie cum în tot timpul s-au silit calvinii să aducă pre români la acel eres, sau măcar să-i unească cu credința în sine” (cf. Samuel Micu, Istoria Românilor II, ediție Princeps, București 1995, p. 248-249).
Chemat la Viena, în 1701, unde i s-a făcut propunerea de părăsire a credinței ortodoxe, el a respins categoric această încercare de trădare a Ortodoxiei, ceea ce a îndârjit mult pe cei ce urmăreau prin orice mijloace dezbinarea religioasă și de neam a românilor transilvăneni. Căutând să se răzbune, aceștia s-au năpustit asupra lui cu calomnii și învinuiri de tot felul, pentru a-l compromite înaintea turmei sale. Ca urmare a unor asemenea învinuiri, ce proveneau din cercurile vrăjmașilor Ortodoxiei, episcopul Iosif a fost chemat la Sibiu pentru a fi tras la răspundere în fața guvernului Transilvaniei. Astfel, s-a prezentat fără teamă la judecată și s-a apărat cu demnitate și curaj, drept pentru care a fost trimis în temniță, de unde a fost scos la insistențele clerului și credincioșilor Maramureșului.
Episcopul Iosif Stoica a scris un tratat împotriva tuturor acțiunilor de prozelitism catolic și de dezbinare națională intitulat „Contra unirii cu Patriarhul Romei” stârnind invidia dar și admirația uneltirilor străine, recomandând cărțile de învățătură întru ortodoxie curată (cf. Gheorghe Șincai, Hronica românilor și a mai multor neamuri, Tomul III, p. 267).
În martie 1705 însă, uneltitorii s-au ridicat cu și mai multă înverșunare împotriva lui și în urma unor nedrepte învinuiri, sub povara cărora căzuseră victime mai înainte Sfinții Ierarhi Ilie Iorest și Sava Brancovici, mitropoliții Ardealului, episcopul Iosif a fost aruncat din nou în temniță, fără judecată, de data aceasta în cetatea Hust. Frații români din Maramureș au protestat cu hotărâre împotriva acestei samavolnicii și au cerut stăruitor eliberarea arhipăsțorului lor.
Astfel, după un an de chinuri a fost pus în libertate însă cetatea care a înlănțuit un sfânt nu a rămas nepedepsită; Dumnezeu a trimis un trăznet asupra ei și numai fragmente de ziduri au rămas, care astăzi îngrozesc privirea (cf. Nuțu Roșca, p. 411).
A revenit totuși în scaunul de episcop al Maramureșului în anul 1711, dar la scurtă vreme, în urma suferințelor îndurate, a trecut la cele veșnice cu conștiința curată că a mărturisit și a slujit cu credincioșie Legea strămoșească, până la sfârșitul zilelor sale.
De la mutarea sa la Domnul, el a intrat în evlavia și cinstirea credincioșilor ortodocși maramureșeni ca un îndreptător și apărător al credinței, ca un mărturisitor neînfricat al Evangheliei lui Hristos și ca un ierarh care și-a pus sufletul său pentru turma încredințată lui spre păstorire, numele lui fiind înscris și în ceruri, dar mai ales, în evlavia și conștiința credincioșilor.
Credincioșii maramureșeni se străduiesc și astăzi să urmeze pilda în tăria și statornicia credinței episcopului Iosif Stoica; pe aceeași cale au mers și episcopii care au urmat în Maramureș: Iov Țirca, Serafim de Petrova, Dosoftei al II-lea Teodorovici și Gavril Ștefanca de Bârsana (cf. Nuțu Roșca, p. 411).
Cu ale cărui sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Tropar, glasul al patrulea:
„Mare slujitor al lui Dumnezeu, Sfinte Părinte Ierarhe Iosif, cu cântări cinstim și pomenim numele tău. Căci mărturisind pe Hristos și în Maramureș, dreapta credință apărând, ocrotitor te-ai făcut turmei tale. Pentru aceasta, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre”.
*******
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, prin implicarea Sectorului Cultural și Comunicații Media, a apărut, într-o ediție specială, „Viața, Slujba și Acatistul Sfântului Ierarh Iosif Mărturisitorul”, Ocrotitorul duhovnicesc al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, sărbătorit în fiecare an la data de 24 aprilie.
Apărută la Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului în acest an, Cartea face parte din colecția „Harul și Adevărul” și conține 58 de pagini color de o calitate grafică înaltă, având următorul cuprins:
– Cuvânt înainte al Preasfințitului Părinte Episcop Iustin;
– Viața Sfântului Ierarh Iosif Mărturisitorul, Ocrotitorul Episcopiei Maramureșului și Sătmarului;
– Slujba Sfântului Ierarh Iosif Mărturisitorul (Vecernia mică, Vecernia Mare, Utrenia și câteva indicații pentru Sfânta Liturghie);
– Acatistul Sfântului Ierarh Iosif Mărturisitorul;
– Acatistul Sfântului Ierarh Iosif Mărturisitorul alcătuit de Înaltpreasfințitul Părinte Justinian Chira, Arhiepiscopul Maramureșului și Sătmarului în anul 1992;
– Bibliografie.
Amintim faptul că prin Circulara emisă de Preasfințitul Părinte Iustin s-a dat dispoziție ca în toate bisericile, mănăstirile și schiturile din cuprinsul Eparhiei să se facă cinstirea Sfântului iar Sfânta Liturghie se va săvârși ca în duminici și sărbători și va fi pomenit la toate otpusturile de către părinții slujitori înainte de „… cu ale Sfinților, Drepților Dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana…”, astfel: „cu rugăciunile Sfântului Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureș, Ocrotitorul Episcopiei Maramureșului și Sătmarului…”.
Troparul, glasul al patrulea:
Mare slujitor al lui Dumnezeu, Sfinte Părinte Ierarhe Iosif, cu cântări cinstim și pomenim numele tău. Căci mărturisind pe Hristos și în Maramureș, dreapta credință apărând, ocrotitor te-ai făcut turmei tale. Pentru aceasta, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Text: Pr. Adrian Dobreanu
Sursă: Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului
FocusMM