Haideți să descoperim două obiceiuri pascale împreună!

SEMNIFICAȚIE: Care este motivul pentru care ciocnim ouă de Paști

Ouale de Paste, potrivit traditiei, erau adunate din cuibar in miercurea din a patra saptamana a Postului Mare, numita si „miercurea Paresimilor”. Exista obiceiul ca de la lasatul secului si pana in aceasta zi, gospodinele sa nu stranga ouale. Era credinta ca ouale alese in aceasta zi nu se stricau pana la Paste. Acum se alegeau ouale pentru mancarea de Pasti si ouale ce urmau sa fie inrosite.

Chiar daca ele erau stranse in aceasta zi, vopsitul lor avea loc in joia din saptamana de dinaintea Pastelui, insa, niciodata in Vinerea Mare.

Oul vopsit este simbolul Mantuitorului, care paraseste mormantul si se intoarce la viata, precum puiul de gaina iesit din gaoace.

Ornamentica oualor decorative este extrem de variata, ea cuprinde simboluri geometrice, vegetale, animale, antropomorfe si religioase. Iata cateva simboluri si semnificatii utilizate:

  • linia dreapta verticala = viata ;
  • linia dreapta orizontala = moartea ;
  • linia dubla dreapta = eternitatea ;
  • linia cu dreptunghiuri = gandirea si cunoasterea ;
  • linia usor ondulata = apa, purificarea ;
  • spirala = timpul, eternitatea ;
  • dubla spirala = legatura dintre viata si moarte.

Folclorul conserva mai multe legende crestine care explica de ce se inrosesc ouale de Pasti. Una dintre ele relateaza ca Maica Domnului, care venise sa-si planga fiul rastignit, a asezat cosul cu oua langa cruce si acestea s-au inrosit de la sangele care picura din ranile lui Hristos.

Ciocnitul oualor se face dupa reguli precise: persoana mai in varsta (de obicei barbatul) ciocneste capul oului de capul oului tinut in mana de partener, in timp ce rosteste cunoscuta formula „Hristos a inviat”, la care se raspunde „Adevarat a inviat”.

La tarani, mai exista obiceiul ca, in dimineata din duminica Pastelui, sa-si spele fata cu apa noua sau apa neinceputa, in care pun un ou rosu, avand credinta ca astfel vor fi tot anul frumosi si sanatosi ca un ou rosu. Dupa consumarea oualor, cojile rosii sunt pastrate pentru a fi puse in brazde, la arat, crezandu-se astfel ca pamantul va da rod bun.

Sursă: crestinortodox.ro

TRADIȚIE DE PAȘTI: Stropitul fetelor în Maramureș

De mici copii, am fost învățați că în a doua zi de Paști se merge la udat sau la stropit. Obiceiul este unul interesant și are origini străbune.

În munca de documentare elaborată de etnologie, se spune că acest obicei provine din lumea catolică și a fost adoptată și în comunitățile ortodoxe. Există și o legendă în acest sens.

Udatul de Paști are în spate o legendă veche. Zice-se că pe vremuri o fată creştină mergea la târg să vândă ouă. Pe drum s-a întâlnit cu o fată păgână, care dorea să le cumpere şi au început să povestească. Din vorbă în vorbă, fata creştină i-a explicat celeilalte despre credința în Dumnezeu şi a îndemnat-o să se creştineze. Păgâna nu s-a lăsat ușor și a jurat că se creştinează numai dacă dovedește existenţa lui Dumnezeu: „Atunci voi crede, când ouăle albe pe care mi le-ai vândut se vor face roşii”. Minunea s-a înfăptuit şi cele două fete au leşinat de emoţie. Nişte trecători le-au văzut şi le-au stropit cu apă. De la această legendă ar fi rămas obiceiul de udat, de Paşte. Alți experți sunt de părere că stropitul fetelor era un simbol al fertilității mult mai vechi decât se crede și că el a căpătat o conotație religioasă după dezvoltarea creștinismului în satele din Transilvania. Credincioșii cred astfel că ca evreii i-au stropit cu apa pe adepții lui Iisus care aduceau vestea Învierii și de aici ei țin tradiția vie.

În majoritatea localităţilor din Maramureş se păstrează obiceiul ”umblatului cu udatul”. A doua zi de Paşti, băieţii şi bărbaţii merg la ”stropit” la fete şi femei, pentru a nu se ”ofili”. De fapt, e un obicei agrar, împrumutat de la alte popoare. Chiar dacă nu e un obicei autohton, ”stropitul” se mai păstrează încă în judeţul Maramureş, chiar și la orașe. Preluat de la catolici, obiceiul şi-a făcut loc încet şi în casele maramureşenilor, astfel că a doua zi de Paşte, băieţii şi bărbaţii merg să le ”stropească” cu parfum pe fetele şi femeile care fac parte din familie sau le sunt prietene. Apoi udătorii sunt serviţi cu vin şi diverse bunătăţi, iar băieţilor li se oferă ouă roşii, căci se crede că nici unei fete nu-i va merge bine dacă nu este udată.

Una dintre legendele care explică acest obicei spune că a doua zi de Paşti, o fată creştină vindea ouă. De la ea cumpără o fată păgână. Intrând în vorbă cele două, prima fată îi explică legea creştinească, dar cea de-a doua, neîncrezătoare, îi spune: “Te-oi crede dacă s-or înroşi ouăle pe care mi le-ai vândut!”. Pe dată, ouăle s-au înroşit, iar de spaimă, fetele au leşinat amândouă. Trecând pe acolo doi flăcăi, le-au văzut şi le-au stropit cu apă de la fântână. Revenindu-şi, fetele le-au dăruit drept răsplată ouă înroşite, iar păgâna s-a creştinat. Atâta timp cât aceste obiceiuri nu sunt preluate greşit, ci cu semnificaţia lor adevărată de dragoste, comuniune, acestea pot avea un rol pozitiv, arată etnologii.

FocusMM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *