Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, duminică, 13 aprilie 2025, cu începere de la ora 18:00, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare a avut loc tradiționalul Concertul de pricesne și muzică religioasă intitulat „Din suflet de creștin”, ediția a XVIII-a.
Evenimentul duhovnicesc, prezentat de domnul Iulian Bobîrnea, a fost organizat de Ansamblul Folcloric Național „Transilvania”, Consiliul Județean Maramureș și Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” și s-a desfășurat în prezența Preasfințitului Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, cu participarea unui public numeros, iubitor de cântare bisericească și de frumos.
Alături de publicul prezent s-au aflat domnii Florian Sălăgeanu, prefectul județului Maramureș, Dancus Ioan Doru, primarul Băii Mari, domnul deputat Lucian Morar și doamna deputat Crina Fiorela Chilat.
Alături de artiștii Ansamblului Folcloric Național „Transilvania” au concertat: Dumitru Deți Iuga, Andreea Ghițiu Bota, Gabriela Ardusătan, Ioana Pricop Morar, Larisa Uță Pruneanu, Diana Cârlig și Ionuț Bledea, Aurelian Filip, Florin Gherman, Patricia Moldovan, Denis Cupșe, Ionuț Sima. La eveniment a fost prezentă și Corala preoțească „Arhanghelii” a Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, dirijată de părintele profesor Petrică Aurelian Covaciu.
La final, doamna director Iuliana Maria Dragoș, directorul Ansamblului, a conferit Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului „Diploma Aniversară”, cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la reînființarea acesteia, pentru promovarea valorilor culturale și identitare românești și a frumoasei colaborări dintre cele două instituții. De asemenea, o Diplomă de Recunoștință a fost oferită domnului Iulian Bobîrnea.
Text: Pr. Adrian Dobreanu
Foto: Arhid. Vasile Pop, consilier eparhial pentru protocol/ Raul Dolha
Sursă: Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului
FocusMM
