Duminică, 13 aprilie 2025, au loc două eveniment deosebite în Sighetu Marmației.
Duminică, 13 aprilie, de la ora 15.00, la Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Sighetu Marmației va avea loc a 4-a ediție a Festivalului concurs de cântări religioase „Cântați, Domnului, cântați”.
Invitați speciali sunt: Denisa Bledea, Ileana Matus, Marius Iusco, Ileana Șiman, Dorina Oprea. Evenimentul se organizează cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului.
Un eveniment special va fi organizat tot duminică, 13 aprilie, de la ora 15,00, la Muzeul Satului Maramureșean, la care vor participa grupuri vocale, coruri bisericești, interpreți de cântece religioase și școlile din Maramureș și împrejurimi.
„De sărbători vă așteptăm în capitala Maramureșului Voievodal, la Sighetu Marmației! Notați aceste date importante, zilele următoare venim cu detalii despre cel mai iubit eveniment în cadrul căruia satele din Maramureș își prezintă portul, bucatele, tradiția, PAȘTI ÎN MARAMUREȘ!”, arată primarul Vasile Moldovan. Vom reveni despre evenimentele pascale din municipiu!
FocusMM


