Un martie călduros anunță meteorologii pentru Maramureș. Valorile termice vor fi peste normalul calendaristic, în cea mai mare parte. Debutul de primăvară se anunță a fi călduros.

Categoric că vom avea fluctuații termice caracteristice. După un interval de câteva zile în care ne-am adus aminte de iarnă, vremea intră într-un proces de încălzire în toată țara. Concret, maximele vor urca până la valori termice maxime de la 13-14 la 17-20 grade și minime care se vor încadra de la -4, -3 la 3-4 grade.

Cerul se va menține de la variabil la mai mult senin pe parcursul zilei de vineri, în noaptea de vineri spre sâmbătă, dar și pe parcursul zilei de sâmbătă. În a doua parte a zilei de sâmbătă, va crește nebulozitatea, astfel că se vor înregistra unele ploi slabe cantitativ pe arii însemnate. Să aflăm estimările pentru viitoarele 4 săptămâni!

17.03.2025-24.03.2025. Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării. Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile vestice, nordice, centrale, estice și sud-estice, iar în rest va fi ușor excedentar.

24.03.2025-01.04.2025. Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă la nivelul întregii țări, dar mai ales în jumătatea nordică a teritoriului. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile vestice, nord-vestice și centrale, în timp ce în restul teritoriului se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval.

01.04.2025-07.04.2025. Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval în toate regiunile.

07.04.2025-14.04.2025. Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice, caracteristice, pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi în general apropiate de cele normale pentru această săptămână.

FocusMM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *