În Baia Mare: Curs de Prim Ajutor pentru Profesori; Pregătire Esențială pentru Siguranța Copiilor.

11 februarie marchează Ziua Europeană 112, dedicată sensibilizării cu privire la numărul unic de urgență 112 al Uniunii Europene și recunoașterii activității tuturor celor care contribuie la serviciile de urgență. Cu această ocazie, săptămâna aceasta, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare a avut loc un curs de prim ajutor pentru profesorii pentru educație timpurie. Cursul a fost organizat de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș în parteneriat cu Asociația pentru SMURD Maramureș, trainer fiind doamna doctor Juca Camelia, medic specialist medicină de urgență.

Participanți au fost angajații grădinițelor nr. 4 și nr. 27 din Baia Mare, alături de directorii instituțiilor școlare: prof. Vălenaș Mihaela și prof. Brândușan Alina. Un curs de prim ajutor pentru personalul grădinițelor reprezintă o pregătire esențială, nu doar pentru a răspunde eficient în situații de urgență, dar și pentru a crea un mediu sigur și sănătos pentru copii. În cadrul acestui curs, cei prezenți au învățat tehnici de bază, precum resuscitarea cardio-pulmonară (RCP), manevrele de salvare în caz de înec și multe altele. Aceste cunoștințe sunt fundamentale, având în vedere că, în timpul zilei, copiii pot suferi diverse accidente sau pot dezvolta afecțiuni bruște care necesită intervenție rapidă.

Pe lângă aspectele practice, cursul de prim ajutor a pus un accent mare pe comunicarea eficientă cu Serviciul de urgență 112 dar și pe siguranța salvatorului și cum ar trebui să reacționeze o persoană dacă este în preajma unuei presupuse victime, cum să răspundă calm și eficient în fața unei situații de urgență.

”Este esențial ca astfel de cursuri să fie revizuite și actualizate în mod regulat, astfel încât întreaga echipă a unei instituții școlare să fie informată despre cele mai recente tehnici și proceduri recomandate, contribuind astfel la siguranța și bunăstarea copiilor”, a declarat prof. Vălenaș Mihaela.

FocusMM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *