Specialiștii Ziarului Financiar au realizat o statistică a salariilor în județele din țara noastră. Din aceasta reiese că Maramureșul se află pe locul 4 la nivelul regiunii de dezvoltare Nord-Vest.

Bucureşti, Cluj şi Timiş continuă să conducă clasamentul celor mai mari salarii medii nete, dar nu sunt şi în fruntea clasamentului după creşterile anuale ale salariului mediu net, după cum arată datele calculele ZF pe baza datelor de la INS.

De altfel, campionii salariilor din România nu au crescut salariile angajaţilor în acelaşi ritm din anii trecuţi. Aşadar, în cazul lor creşterile salariale în octombrie 2024 faţă de octombrie 2023 sunt sub 10%. Cu un salariu mediu net de 6.573 lei pe lună, Bucureştiul se menţine pe primul loc în clasamentul cel mai mari salarii din România, dar creşterea anuală nu atinge 10%, ci se ridică la 9,8%, sub media naţională de 12,3%, se arată în analiza ZF.

„Evoluţia salariului mediu pe judeţe în 2024 a relevat tendinţe interesante comparativ cu anii anteriori. O analiză detaliată a datelor statistice arată o creştere generală a salariilor medii, însă ritmul de creştere a fost mai modest comparativ cu expansiunea accelerată observată în anii anteriori. Această moderare poate fi atribuită unor factori economici precum inflaţia crescută şi incertitudinile economice globale”, a spus pentru ZF Sorina Faier, managing partner al companiei de resurse umane Elite Searchers, conform sursei citate, Ziarul Financiar.

La nivel regional, în mod evident, clasamentul este condus de Cluj, cu 6.199 de lei, care a înregistrat o creștere de 6,9%. Pe locul al doilea se află Bihor, cu 4.435 de lei și o creștere de 17,1%. Locul al treilea este ocupat de județul Satu Mare, cu 4.409 de lei și o creștere de 16,4%. Imediat, pe locul al patrulea se află județul Maramureș, cu 4.388 de lei și o creștere de 14,9%. Pe penultimul loc se situează Bistrița-Năsăud, cu 4.287 de lei și o creștere de 15,3%, iar la coadă Sălaj, cu 4.271 de lei și o creștere de 9,2%. Dacă ar fi să analizăm strict nivelul de creștere a salariilor, Satu Mare ocupă chiar locul 2 regional, imediat după Bihor, fiind urmat, în ordine, de Bistrița-Năsăud, Maramureș, Sălaj și Cluj.

FocusMM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *