Sâmbătă, 18 ianuarie 2025, Colegiului Național Vasile Lucaciu, a găzduit concursul de robotică Maramu’ Division, un eveniment de anvergură, care a reunit 13 echipe de robotică din nordul țării. Scopul principal al evenimentului a fost antrenarea roboților pentru pregătirea echipelor în vederea participării la etapa regională a competiției FIRST Tech Challenge (FTC).
„În cadrul acestui eveniment, echipele participante au avut ocazia să își testeze și să își perfecționeze strategiile, să împărtășească idei inovatoare și să contribuie la dezvoltarea comunității pasionaților de robotică din regiune. Atmosfera a fost una plină de energie, entuziasm și colaborare, demonstrând puterea educației STEM și a spiritului de echipă.
Dorim să mulțumim tuturor echipelor participante pentru implicare, competitivitate și fair-play. Fiecare echipă a adus un plus de valoare evenimentului prin pasiunea și efortul depus.
De asemenea, le suntem recunoscători tuturor sponsorilor care au susținut acest eveniment. Un mulțumesc special merge către Consiliul Județean Maramureș pentru sprijinul financiar oferit și Crucii Roșii pentru asistența asigurată în cadrul evenimentului. Datorită acestei susțineri, am reușit să organizăm un eveniment de succes, care a inspirat și motivat tinerii din comunitatea noastră să continue pe drumul excelenței în domeniul roboticii.
Suntem mândri de reușita acestui eveniment și așteptăm cu nerăbdare să urmărim performanțele echipelor noastre la etapa regională. Mult succes tuturor participanților!
**Robocorns – Înainte spre viitor!**”, arată echipa Robocorns din cadrul Colegiului Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare.
Premiul I pentru echipa de robotică StefTech la competiția Maramu’ Division
„Echipa de robotică a Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc a obținut Premiul I la competiția Maramu’ Division, desfășurată în perioada 17-19 ianuarie la Colegiul Național „Vasile Lucaciu” din Baia Mare.
Evenimentul a reunit 13 echipe din țară, care au dat dovadă de creativitate și competitivitate în fața provocărilor tehnologice.
Din echipa StefTech fac parte: Andra Tanasă, Radu Manolache, Darius Marin, Denisa Iordache, Teodora Avădănei, Nicolas Roș, Radu Aramă, Antonia Szekely-Pîrțiu, Luca Ilade și Rareș Maxim. Succesul lor a fost susținut de profesorii îndrumători Dayana Ivașcu, Florin Mariuc și Petrică Ciocan.
Felicitări tuturor pentru această performanță deosebită!”, arată reprezentanții Forțelor Terestre Române din MApN.
FocusMM
