Ne apropiem tot mai mult de sărbătorile de iarnă, astfel că și prognoza meteorologică are mai multă acuratețe pentru Crăciun și Revelion.
Concret, sunt așteptate în 20 decembrie ploi la câmpie și deal și ninsori la munte, apoi ploi, lapovițe și ninsori slabe în noaptea de 22 spre 23 decembrie, în noaptea de 23 spre 24 decembrie și este posibil ca scenariul să se repete în noaptea de 24 spre 25 decembrie. Vom fi când peste, când sub, temperaturile de îngheț.
Practic avem vreme caldă, peste normalul calendaristic, care va face să avem gama toată de precipitații slabe cantitativ, dar pe arii mari, în minivacanța de Crăciun, cu precădere înainte de sărbători. Mai cu seamă la munte se vor înregistra ninsori, dar la câmpie și deal, pot predomina lapovițele și cu ceva ninsori, însă vor fi răzlețe.
22.12.2024-31.12.2024. Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile estice și sud-estice, dar și ușor mai coborâte în cele vestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile extracarpatice, precum și în extremitatea de vest a țării, dar și local deficitar în extremitatea de nord-vest, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
31.12.2024-07.01.2025. Temperaturile medii vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă în zonele montane și local în cele centrale, iar în rest valorile termice vor fi în general apropiate de cele normale. Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, cu posibilitatea unui ușor deficit în regiunile vestice și în cele extracarpatice.
07.01.2025-14.01.2025. Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării. Regimul pluviometric va putea fi ușor excedentar în nordul, centrul și estul teritoriului, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.
14.01.2025-20.01.2025. Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.
FocusMM
