Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare a fost gazda manșei secunde a dublei dintre CS Minaur și Beykoz Bld SK din turul al doilea al EHF European Cup. Băimărenii au controlat și acest joc, la fel cum au făcut și vineri (44-30), doar că scorul a fost mult mai strâns. S-a jucat într-un ritm de antrenament al contraatacurilor, dovadă numărul enorm de goluri pentru un meci european: 47-39 (23-20). Minaur merge în turul III (16-imi), alături de Potaissa Turda (39-39 și 25-31 cu nord-macedonenii de la Ohrid), tragerea la sorți urmând să aibă loc marți, la sediul EHF de la Viena.
Cu excepția lui Marcus Dahlin (menajat), toți jucătorii de pe raportul de joc au intrat în teren, iar de la Minaur fiecare jucător de câmp a marcat cel puțin un gol. A fost mai degrabă un antrenament reușit pentru meciul de miercuri, 30 octombrie, ora 18.00, când vom juca acasă cu HC Buzău.
CS Minaur Baia Mare – Beykoz Bld SK: 47-39 (23-20)
- Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare; cca 500 spectatori
- Arbitri: Ioannis Fotakidis și Charalampos Kinatzidis (Grecia). Observator: Christos Mouttas(Cipru)
- Aruncări de la 7m: 5-2 (transformate: 4-1; au ratat Kozakevych / Done). Minute de eliminare: 8-4 (Nagy, Burzak, Kozakevych, Fotache / Ersin, Ates)
- Minaur: Anton Terekhov (6 intervenții), Hayder Al-Khafadji (6 intervenții) – Tudor Botea 4 (unul din 7m), Milan Kotrc 5, Artem Kozakevuch 7, Ivan Burzak 5, Anderson Mollino da Silva 3, Marcus Dahlin (nu a jucat), Erik Leonard Pop 5, Robert Nagy 6 (3 din 7m), Mihai Bogdan Dobra 1, Viorel Fotache 1, Stevan Vujovic 3, Vlad Andrei Pop 5, Remus Chiș 1, Mario Racolța 1. Antrenori: Alexandru Sabou, Mihai Bușecan, Ionuț Irimuș
- Beykoz: Halil Cangur, Burak Turan (9 intervenții, a apărat un 7m) – Yasar Erdem Ates 5 (unul din 7m), Ali Emre Babacan 7, Fatih Calkamis, Ramazan Done 7, Sertan Can Erdogan, Onur Ersin 3, Omer Faruk Guldal 1, Danyel Kaya 2, Dogukan Keser 4, Adnan Tayfur 5, Salih Uludag 5. Oficiali: Mesut Ilgin (antrenor principal), Akin Yenigun (secund), Ozhan Devre (maseur), Cengiz Taskin Hatirnaz (team manager), Murat Varli (antrenor cu portarii).
- Marți dimineața, de la ora 12.00, la sediul EHF de la Viena, a avut loc tragerea la sorți a meciurilor din 16-imile de finală (turul III) al EHF European Cup. În această fază România are două reprezentante, CS Minaur Baia Mare și Potaissa Turda, ambele intrând în competiție din turul al doilea. CS Minaur va juca în 16-imi cu echipa KH Rahoveci (Kosovo), primul meci fiind programat în deplasare în 23/24 noiembrie, iar returul în weekend-ul următor, în Polivalentă, pe 30 noiembrie / 1 decembrie. Desigur, dacă nu vor exista alte înțelegeri între cele două cluburi.
- Programul jocurilor din 16-imi
- KH Rahoveci (Kosovo) – CS Minaur Baia Mare (România)
- Arendal (Norvegia) – Diomidis Argous (Grecia)
- HC Alkaloid (Macedonia de Nord) – Handball West Wien (Austria)
- RK Porec (Croația) – MRK Krka (Slovenia)
- Sabbianco Anorthosis Famagusta (Cipru) – Pfadi Winterthur Handball (Elveția)
- HC Motor (Ucraina) – HC Izvidac (Bosnia-Herțegovina)
- Drammen HK (Norvegia) – RK Leotar Trebinje (Bosnia Herțegovina)
- Furthof UHK Krems (Austria) – RK Partizan AdmiralBet (Serbia)
- AEK Atena (Grecia) – HC Lovcen – Cetinje (Muntenegru)
- SSV Brixen Handball (Italia) – HK FCC Mesto Lovosice (Cehia)
- Polva Serviti (Estonia) – Besiktas (Turcia)
- Haukar (Islanda) – Kur (Azerbaidjan)
- Mistra (Estonia) – RK Jeruzalem Ormoz (Slovenia)
- MSK Povazska Bystrica (Slovacia) – BK-46 (Finlanda)
- AHC Potaissa Turda (România) – Olympiacos SFP (Grecia)
- Runar Sandefjord (Norvegia) – RK Celje Pivovarna Laško (Slovenia)
- KH Rahoveci a intrat în competiție în turul II, reușind să elimine pe Sezoens Achilles Bocholt (Belgia), după 29-32 (deplasare) și 37-25 (pe teren propriu). Clubul kosovar a mai participat o singură dată în cupele europene, în aceeași competiție ca și acum, fiind eliminată în sezonul 2022-2023 de HCB Karvina (29-32 și 29-33).
Sursă: CS Minaur Baia Mare
FocusMM
