După primul episod de caniculă în Maramureș, era normal să vină și un episod de furtuni. Meteorologii au emis două avertizări care vor fi valabile concomitent în nord-vestul țării, astăzi, 22 iunie.

CANICULĂ

Valul de căldură se va menține în Maramureș, nordul Crișanei, nordul Transilvaniei, dar se va extinde și în Moldova, estul Munteniei și Dobrogea continentală, regiuni unde se vor înregistra temperaturi maxime, astăzi, 22 iunie, în general între 32 și 34 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități.

FURTUNI

Avertizarea de furtuni va intra în vigoare în 22 iunie, ora 15,00 și va fi valabilă până în 23 iunie, ora 10,00.

În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, precum și în jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50…70 km/h), vijelii, grindină și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

Notă: duminică vor fi manifestări de instabilitate atmosferică, local în jumătatea de nord a țării și izolat în rest.

FocusMM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *