Administrația Națională de Meteorologie și Institutul Național de Gospodărire a Apelor au emis atenționări de specialitate cu privire la evoluția vremii și a urmărilor acesteia pe cursurile de apă.

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ

COD GALBEN
Interval de valabilitate: 9 iulie, ora 10 – 10 iulie, ora 02
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică
Zone afectate: conform textului și hărții
     
În Muntenia, Dobrogea continentală, Moldova, Transilvania, sudul Banatului și Maramureș, precum și în cea mai mare parte a zonei montane, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii (rafale în general de 60…70 km/h) și grindină de mici dimensiuni (1-2 cm). În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp, iar pe arii restrânse de peste 30 l/mp.     
Notă: manifestări de instabilitate atmosferică vor fi miercuri, pe arii restrânse, și în celelalte regiuni.
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 9 iulie, ora 12 – 10 iulie, ora 02
Fenomene vizate: intensificări ale vântului
Zone afectate: județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman și Giurgiu
     
În județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman și Giurgiu, vântul va avea intensificări cu rafale de 50…70 km/h.
COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 9 iulie, ora 12 – 9 iulie, ora 22
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată
Zone afectate: Moldova, estul Transilvaniei, estul Munteniei și sud-vestul Dobrogei
     
În cea mai mare parte a Moldovei, estul Transilvaniei și al Munteniei și sud-vestul Dobrogei, vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii puternice (viteze ale vântului de 70…90 km/h) și grindină de medii și mari dimensiuni (2-5 cm). În intervale scurte de timp (1-3 ore) cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și pe arii restrânse de peste 60 l/mp.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

ATENȚIONARE HIDROLOGICĂ

BAZINELE HIDROGRAFICE AFECTATE:
Tisa – intrarea în ţară, Vișeu, Iza, Tur, Someș, Crișul Repede, Mureș, Bega, Timiș, Olt, Siret, Prut şi râurile din Dobrogea.
MOMENTUL PRODUCERII FENOMENELOR VIZATE:
Data: 09.07.2025 ora 12:00 – 10.07.2025 ora 12:00Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE APĂRARE, după cum urmează:
COD GALBEN                                   
În intervalul 09.07.2025 ora 12:00 – 10.07.2025 ora 12:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Tisa – intrarea în ţară, Vişeu – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Iza – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Lăpuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Crişul Repede – bazin amonte S.H. Ciucea (judeţul Cluj), Mureș – bazin amonte S.H. Topliţa și afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Topliţa – amonte confluenţă cu râul Arieș (judeţele: Harghita, Mureș și Bistriţa Năsăud), Arieș – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Alba şi Cluj), Târnava Mică – bazin amonte S.H. Sărăţeni și afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sărăţeni (judeţele: Harghita, Mureş şi Alba), Târnava Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Harghita, Braşov, Mureş, Sibiu şi Alba), Mureș – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Târnava – amonte S.H. Brănişca (judeţele: Alba, Sibiu și Hunedoara), Bega – bazin amonte S.H. Făget şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Făget – amonte S.H. Chizătău (judeţele: Timiş şi Arad), Timiş – bazin amonte S.H. Sadova şi aflulenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadova – amonte S.H. Lugoj (judeţele: Caraş Severin şi Timiş), Olt – bazin amonte S.H. Micfalău și afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Micfalău – amonte confluenţă cu râul Lotru (judeţele: Harghita, Covasna, Brașov şi Vâlcea), Suceava – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Suceava), Moldova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava şi Neamţ), Bistriţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava, Harghita, Neamţ şi Bacău), Trotuș – bazin amonte S.H. Ghimeș Făget și afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Ghimeș Făget (judeţele: Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna și Vrancea), Bârlad – bazin superior și afluenţi bazin mijlociu și inferior (judeţele: Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Galaţi şi Vrancea), Siret – afluenţii mici aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Suceava (judeţele: Suceava, Botosani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vrancea și Galaţi), Jijia – bazin amonte S.H. Dângeni și afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Dângeni (judeţele: Botoşani şi Iaşi), Prut – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Drânceni (judeţele: Vaslui şi Galaţi), râurile din Dobrogea (judeţele: Constanţa şi Tulcea).
COD PORTOCALIU                                     
În intervalul 09.07.2025 ora 14:00 – 09.07.2025 ora 24:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Suceava – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Suceava), Moldova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava şi Neamţ), Bistriţa – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Frumosu (judeţele: Harghita, Neamţ şi Bacău), Jijia – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Dângeni (judeţele: Botoşani şi Iaşi).                                     
Avertizarea Hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate și intensitate pe unele râuri mici din judeţele: Neamţ, Botoşani şi Iaşi.
Harta cu codurile se anexează.Se menţionează că fenomenele hidrologice periculoase se pot produce şi pe afluenţi de grad inferior ai râurilor marcate pe hartă, precum şi pe cursurile de apă necadastrate, în bazinele hidrografice vizate, conform textului mesajului.
În funcție de evoluția fenomenelor hidrometeorologice vom reveni cu actualizarea prognozei hidrologice.Se impune urmărirea evoluției situației hidrometeorologice, în conformitate cu ”Regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene hidrometeorologice periculoase având ca efect producerea de inundații, secetă hidrologică precum și incidente/accidente la construcții hidrotehnice, poluări accidentale ale cursurilor de apă și poluări marine în zona costieră”.

FocusMM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *