Anunț important pentru cetățenii din comuna Rozavlea.

„Suntem înrolați în sistemul Ghiseul.ro, platforma prin care puteți achita obligații fiscale către primărie în sistem online”, arată primarul Vasile Mîrza.

Ghișeul.ro poate să fie cea mai bună metodă de a plăti taxele și impozitele către stat, în epoca digitalizării.

Impozitele locale, taxele pentru pașaport, obținerea cazierului judiciar ori datoriile către ANAF, toate pot fi făcute simplu în câteva minute. Se pot plăti și amenzi contravenţionale cu deducerile aferente plăţii în 15 zile calendaristice.

Pot fi efectuate plăţi aferente prestării oricărui serviciu public, inclusiv oricărui serviciu comunitar de utilitate publică, precum şi orice plăţi aflate în legătură, directă sau indirectă, cu prestarea respectivului serviciu public.

Ghișeul.ro oferă plăți în siguranță, prin conexiuni criptate. Platforma nu are acces la datele de pe cardul utilizatorului, care sunt transferate în deplină siguranță către procesatorul de plăți, care realizează operațiunea de debitare de pe card. Plata cu cardul VISA pe ghișeul.ro nu este doar sigură, ci și rapidă, pentru că întreaga operațiune durează doar câteva secunde din momentul introducerii datelor de pe card, până la reținerea sumei plătite. Tot procesul e foarte simplu, din fața calculatorului sau dispozitivului mobil, fără să fie necesară deplasarea la sediile autorităților publice.

Pot să își deschidă cont pe ghișeul.ro toate persoanele fizice române, dar și cele juridice. Toate plățile sunt fără comisioane, arată stirileprotv.ro.

FocusMM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *