PROGRAMUL LITURGIC DE PRAZNICUL RUSALIILOR 2025

Duminică, 8 iunie 2025, de Praznicul Pogorârii Sfântului Duh – Cinzecimea sau Rusaliile, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului va sluji împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Municipiul Baia Mare, cu ocazia serbării hramului. La final, vor fi rostite rugăciuni pentru țarină și vor fi sfințite spicele de grâu care vor fi oferite credincioșilor.

De la ora 17:00, pe esplanada Sfintei Catedrale Episcopale se va săvârși „Vecernia plecării genunchilor”, la care vor participa toți preoții din Municipiul Baia Mare împreună cu credincioșii.

De la ora 18:00, va avea loc Procesiunea „Purtați de Duhul Sfânt pe calea Bisericii” – ediția a X-a, conform traseului stabilit: Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” – Bulevardul Republicii – Strada Vasile Alecsandri – Strada Hortensiei – Bulevardul Unirii – Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”.

Luni, 9 iunie 2025, de Praznicul Sfintei Treimi, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, va sluji la Mănăstirea „Sfânta Treime” Moișeni, Protopopiatul Oaș, cu ocazia serbării hramului.

Luni, 9 iunie 2025, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, va sluji la Mănăstirea „Sfânta Treime” Breaza, Protopopiatul Lăpuș, județul Maramureș, cu ocazia serbării hramului.

Marți, 10 iunie 2025, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, va sluji la Parohia Ortodoxă Ucraineană „Pogorârea Sfântului Duh” Valea Vișeului din Vicariatul Ucrainean, județul Maramureș, cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii parohiale (1990-2025).

Marți, 10 iunie 2025, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul va sluji la Parohia „Sfântul Ioan Valahul” Valea Muntelui – Bârsana, Protopopiatul Sighet, județul Maramureș, cu ocazia serbării hramului.

Troparul Praznicului Rusaliilor:

Binecuvântat ești, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce preaînțelepți pe pescari ai arătat, trimițându-le lor Duhul Sfânt și printr-înșii lumea ai vânat, Iubitorule de oameni, slavă Ție.

Sursă: Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului

PROGRAMUL LITURGIC AL SFINTEI CATEDRALE DE PRAZNICUL RUSALIILOR-HRAMUL SFINTEI CATEDRALE

Iubiți credincioși, închinători, ctitori, binefăcători și miluitori ai Sfintei noastre Catedrale,

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop IUSTIN al Maramureșului și Sătmarului, vă anunțăm cu multă bucurie programul Liturgic al mult iubitei noastre catedrale prilejuit de Sărbătoarea Hramulului din Anul Domnului 2025!

⚜️SÂMBĂTĂ, 7 IUNIE

07:00 Slujba Utreniei urmată de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și Pomenirea celor Adormiți (Moșii de Vară);

16:30 Primirea și așezarea spre închinare a raclei cu o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina de la Schitul Schimbarea la Față din Municipiul Baia Mare;

17:00 Slujba Vecerniei Marii unită cu Litia și Slujba Utreniei (Priveghere)

⚜️DUMINICĂ, 8 IUNIE

09:00 Primirea Ierarhilor

09:30 Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie Arhierească săvârșită de către Preasfințitul Părinte Episcop IUSTIN împreună cu Preasfințitul Părinte Episcop TIMOTEI Sătmăreanul și soborul părinților slujitori(pe esplanada sfintei catedrale).

La finalul sfintei slujbe vor fi rostite rugaciuni pentru țarină și vor fi sfințite spicele de grâu care vor fi oferite credincioșilor;

17:00 Slujba Vecerniei Plecării Genunchilor (pe esplanada sfintei catedrale), la care vor participa toți preoții din Municipiul Baia Mare împreună cu credincioșii;

18:00 Procesiunea „Purtați de Duhul Sfânt pe calea Bisericii” – ediția a X-a, 2025;

Pornirea Procesiunii pe traseul stabilit: Catedrala Episcopală – Bulevardul Republicii – Strada Vasile Alecsandri – Strada Hortensiei – Bulevardul Unirii – Catedrala Episcopală;

⚜️ LUNI, 9 IUNIE

08:30 Slujba Utreniei;

09:30 Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur

15:00 Concursul „Micul Biciclist” organizat de către tinerii din Asociatia Tinerilor Ortodocsi ai Catedralei Episcopale Maramuresene, Ediția a XII-a;

17:00 Slujba Vecerniei;

Va așteptăm pe fiecare dintre dumneavoastră la Sfânta noastră Catedrală să fiți părtași la bucuria și binecuvantarea praznicului cel mare și sfânt a Rusaliilor!🙏✝️😇

Troparul praznicului:

Binecuvântat ești, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce preaînțelepți pe pescari ai arătat, trimițându-le lor Duhul Sfânt și printr-înșii lumea ai vânat, Iubitorule de oameni, mărire Ție.

Troparul Sfântului Nectarie:

Pe cel născut în Silivria şi ocrotitorul Eghinei, pe acela ce s-a arătat în vremurile din urmă prieten adevărat al virtuţii, pe Sfântul Ierarh Nectarie să-l cinstim cei credincioşi ca pe un Dumnezeiesc slujitor al lui Hristos, că izvorăşte bogate vindecări celor ce cu evlavie strigă: Slavă lui Hristos, Celui Ce te-a proslăvit! Slavă Celui Ce minunat te-a arătat! Slavă Celui Ce prin tine lucrează tuturor tămăduiri!

Sursă: Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” Baia Mare

FocusMM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *