Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș – 35 de ani de solidaritate, reprezentare și luptă pentru drepturile angajaților din învățământ

Vineri, 16 mai 2025, de la ora 10:30, la sala „Romanița” din Baia Mare, va avea loc Conferința aniversară dedicată împlinirii a 35 de ani de activitate a Sindicatului Liber din Învățământ Maramureș (SLIMM) – unul dintre cele mai mari și mai active sindicate din România.

Fondat în ianuarie 1990, SLIMM s-a constituit ca o voce puternică și unitară pentru angajații din sistemul de învățământ preuniversitar din județul Maramureș. Cuprinzând structuri organizatorice zonale în Baia Mare, Sighetu Marmației, Târgu Lăpuș, Ulmeni, Borșa-Moisei și în cadrul Palatelor, Cluburilor și școlilor speciale, SLIMM reunește astăzi 5.385 de membri, reprezentând un grad de sindicalizare de aproximativ 75% din totalul angajaților din învățământul maramureșean.

Sindicatul este reprezentativ în 165 de unități de învățământ și are în componență personal didactic de predare, personal didactic auxiliar și personal nedidactic, pentru care apără și promovează constant drepturile profesionale, economice și sociale.

De-a lungul celor 35 de ani, SLIMM a dezvoltat un portofoliu complex de activități juridice permanente, oferind:

  • asistență juridică individuală și instituțională;
  • consiliere privind modificări legislative;
  • reprezentare în instanță și medierea conflictelor;
  • susținerea intereselor membrilor prin adrese oficiale către autorități;
  • contribuții semnificative la modificarea actelor normative relevante pentru educație;
  • informări constante prin „Jurnalul sindical”.

Prof. Ioana Petreuș, președintele SLIMM, a declarat cu ocazia aniversării: „35 de ani de activitate sindicală înseamnă 35 de ani de luptă, dialog, perseverență și construcție. Ne-am câștigat locul ca partener serios și activ în tot ce înseamnă viața profesională a celor care muncesc în școlile maramureșene. Le mulțumesc tuturor celor care, de-a lungul timpului, au pus umărul la această construcție sindicală și cred cu tărie că doar împreună putem proteja și promova demnitatea în învățământ.”

Evenimentul aniversar va reuni reprezentanți ai autorităților locale, lideri sindicali din alte județe, cadre didactice și invitați speciali, fiind un moment de reflecție, bilanț și proiecție asupra viitorului unei organizații sindicale care continuă să fie o forță relevantă pentru educația maramureșeană.

Departament Comunicare

CONSILIUL JUDEȚEAN MARAMUREȘ

𝐒𝐢𝐧𝐝𝐢𝐜𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐋𝐢𝐛𝐞𝐫 𝐝𝐢𝐧 𝐈̂𝐧𝐯𝐚̆𝐭̦𝐚̆𝐦𝐚̂𝐧𝐭 𝐌𝐚𝐫𝐚𝐦𝐮𝐫𝐞𝐬̦- 𝟑𝟓 𝐝𝐞 𝐚𝐧𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐢̂𝐧𝐟𝐢𝐢𝐧𝐭̦𝐚𝐫𝐞
Vineri, 16 mai, administratorul public al județului a fost prezent la „Conferința Aniversară -35 de ani de la înființarea SLI MM”, eveniment care a reunit cadre didactice, lideri sindicali, reprezentanți ai instituțiilor de învățământ, ai administrației publice locale și județene, precum și invitați din partea sindicatelor de profil la nivel național.
„În deschiderea conferinței, administratorul public al județului a transmis un mesaj de apreciere și recunoștință față de activitatea constantă și dedicată a SLI MM în sprijinul cadrelor didactice și al educației maramureșene. De asemenea, a reafirmat angajamentul Consiliului Județean Maramureș de a susține parteneriatele durabile cu actorii implicați în dezvoltarea sistemului educațional din județ.
În numele Consiliului Județean Maramureș, vă mulțumesc pentru eforturile constante în sprijinul cadrelor didactice și al sistemului educațional din județ. Ne dorim ca parteneriatul dintre administrația județeană și structurile reprezentative din educație să continue pe baze solide, cu deschidere și respect reciproc.”, a arătat Sandu Hotima.

INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI MARAMUREȘ

35 de ani de la înființarea Sindicatului Liber din Învățământ Maramureș
Prefectul Florian Sălăjeanu a participat la Conferința dedicată aniversării a 35 de ani de la înființarea Sindicatului Liber din Învățământ Maramureș.
La manifestarea care s-a desfășurat într-un cadru festiv au participat autorități județe și locale, reprezentanți ai instituțiilor publice deconcentrate, membrii de sindicat, cadre didactice, lideri sindicali, colaboratori, dar și alți invitați.
Prefectul Florian Sălăjeanu a transmis un mesaj sindicaliștilor: ”Educația este cheia unei societăți puternice, aflate în plină dezvoltare sustenabilă, iar dumneavoastră dețineți puterea de a transforma oameni, comunități și, chiar, întreaga societate. De asemenea, ne-ați ilustrat importanța rolului cadrelor didactice în educația elevilor și în oferirea suportului emoțional. Educația înseamnă valori! Educația înseamnă evoluție! Educația înseamnă speranță! Educația înseamnă dorința de a vrea, de a face și de a transmite mai departe cunoștințe și aptitudini! În cei 35 de ani, Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș și-a conturat o identitate distinctă, ați contribuit direct și concret la evoluția învățământului maramureșean, la îmbunătățirea legislației în domeniul educațional, la armonizarea treptată cu învățământul european, precum și la îmbunătățirea condițiilor de viață a cadrelor didactice. V-ați orientat activitatea spre cursuri de formare, seminarii, conferințe, proiecte care să vină in sprijinul membrilor de sindicat. Democrația este de neconceput fără sindicate. Putem privi retrospectiv și afirma că, în toți acești ani, am susținut la nivel guvernamental revendicările și memoriile înaintate în cadrul ședințelor de dialog social sau la primirea delegațiilor sindicale care au pichetat instituția noastră. Ne-am implicat activ în susținerea cadrelor didactice, personalului didactic auxiliar și nedidactic, pentru acordarea majorărilor salariale din sistemul de învățământ. În cei 35 de ani, solidaritatea s-a manifestat constant între membrii de sindicat, transformându-vă într-o adevărată familie. Ați demonstrat înțelepciune, putere, responsabilitate și ați rămas consecvenți și coerenți în toate acțiunile. Ați avut tăria și voința necesară pentru a include în legislație viziunea oamenilor de la catedră, a personalului didactic auxiliar și nedidactic, iar munca dumneavoastră se regăsește în legislația care reglementează învățământul, legislația muncii și statutul personalului didactic. Privim, așadar, astăzi cu admirație și respect, dar și cu recunoștință față de cei care au pus bazele sindicatului maramureșean în urmă cu 35 de ani. Cunoscându-vă activitatea, corectitudinea, loialitatea și atașamentul față de valorile educaționale sunt convins că veți rămâne un sindicat unit și consecvent care să apere drepturile colegilor din învățământ, a unui statut demn pentru cei care prin munca lor tenace, vocațională și modestă asigură pregătirea generației de mâine și contribuie la progresul comunităților locale. Putem spune, uneori, că 35 de ani nu sunt de ajuns pentru a implementa toate proiectele sindicale, însă această conferință aniversară are un rol însemnat în consolidarea și construirea dialogului social, dar și la bunăstarea societății. O națiune își cunoaște valoarea prin educație și prin investiția în infrastructura școlară, în oameni dedicați și vocaționali, accesul la resurse educaționale moderne!
Vă asigur de întreaga mea considerație, de sprijinul meu și al Instituției Prefectului – Județul Maramureș.
La Mulți Ani!”
În cadrul evenimentului a fost păstrat un moment de reculegere în memoria celor patru foști lideri ai Sindicatului Liber din Învățământ Maramureș, trecuți la cele veșnice.
Conferința aniversară a constituit un bun prilej de retrospectivă sindicală și de reamintire a rezultatelor obținute de Sindicatul Liber din Invățământ Maramureș în favoarea membrilor săi, dar și a angajaților din învățământul maramureșean.

LIVIU MARIAN POP

Stimați colegi, distinși invitați, prieteni ai educației,
Astăzi nu celebrăm doar 35 de ani de existență a Sindicatului Liber din Învățământ Maramureș, ci 35 de ani de curaj și de luptă pentru demnitatea cadrelor didactice din Maramureș.
Această aniversare îmi dă prilejul să rememorez cu multă emoție momente și evenimente din perioada 2004-2012 când am avut onoarea de a conduce acest sindicat. Când am preluat funcția de președinte, am știut că misiunea nu este ușoară. Veneam după ani de confuzie legislativă, lipsă de respect instituțional și drepturi ignorate. Dar am crezut în forța colectivului și în misiunea de a proteja dascălul. Am crescut împreună – numărul membrilor de sindicat s-a triplat în acea perioadă de la aproximativ 3000 la 9000, dar mai important a crescut și încrederea în ceea ce puteam face.
Nu știu cât de bine vă amintiți perioada aceea, și mie îmi joacă memoria feste uneori, dar anii aceia au fost tulburi, marcați de decizii și evenimente care au încălcat drepturile și demnitatea cadrelor didactice: diminuare de salarii, neacordarea unor drepturi legale, proteste și multe alte nedreptăți.
Am luptat pentru fiecare drept care părea „uitat” de autorități – fie că a fost vorba despre sporuri, indemnizații de concediu, tichete cadou, decontarea navetei sau salarizare echitabilă. Am fost printre cei care au semnalat toate derapajele care afectau grav statutul personalului didactic și nedidactic – de la întârzieri salariale, la tăieri abuzive sau ignorarea nevoilor din teritoriu.
Am reușit să consolidăm statutul sindicatului în județ și să fim nu doar parteneri de dialog, ci și actori activi în protejarea drepturilor salariaților: de la sprijinul juridic oferit membrilor în litigiile de muncă, la implicarea directă în negocieri colective și la proiecte care au adus beneficii reale pentru colegii noștri.
Am dat bătălii grele în instanță și am câștigat multe dintre ele, restabilind respectul pentru munca celor care formează generații. Să nu uităm de eforturile susținute ale federației și ale echipelor de juriști care au dus la recuperarea în instanță a tăierilor salariale din perioada guvernului Boc – una dintre cele mai grave nedreptăți făcute cadrelor didactice din România. Am luptat pentru acei bani pentru că știam că nu era vorba doar de cifre, ci de demnitatea muncii noastre (o reparație morală și financiară pe care o datoram colegilor noștri) .
La nivel național, în calitate de secretar general al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ în perioada 2007-2012, am fost în mijlocul marilor negocieri, al deciziilor grele, al protestelor. Iar în scurta perioadă în care am fost ministru al educației, am luat una dintre cele mai importante decizii pentru supraviețuirea organizațiilor sindicale: reținerea cotizației sindicale direct pe statul de plată. Această decizie, pe cât de tehnică, pe atât de vitală, a salvat, la acel moment, continuitatea mișcării sindicale într-o perioadă în care se dorea slăbirea totală a acesteia (cea mai grea perioadă economică de după criza din 2008). De asemenea prin OUG 21/2012 am reintrodus titularizarea în sistemul de învățământ care a fost anulată prin Legea Educației Naționale nr.1/2011.
Dar n-am luptat doar pentru drepturi în instanță. Unul dintre cele mai dragi proiecte pe care le-am gândit și inițiat rămâne baza de formare și agrement Eurosind din Ocna Șugatag. O investiție în sănătate, în relaxare și în comunitate realizată exclusiv din cotizațiile membrilor de sindicat pentru membrii de sindicat. Am pus mult suflet în acel proiect și sper ca astăzi, acel loc să nu fie doar o destinație, ci un simbol al solidarității dintre oameni care au ales să nu fie indiferenți unii față de ceilalți. Aici activitatea de formare profesională a Sindicatului Liber din Învățământ Maramureș (SLIMM) a început să capete contur odată cu înființarea centrului Eurostudy, o inițiativă care a răspuns nevoii reale de dezvoltare profesională continuă a personalului din educație. Încă din primii ani de funcționare, Eurostudy s-a afirmat ca o structură activă și inovatoare, organizând cursuri de formare acreditate, workshopuri și sesiuni de perfecționare adaptate contextului educațional în schimbare. Până în anul 2012, prin intermediul Eurostudy, sute de cadre didactice din Maramureș au beneficiat de formare profesională în domenii esențiale precum delegat sindical, formator, management educațional, evaluare, integrare educațională și comunicare. De asemenea, centrul a fost implicat în proiecte de cooperare cu parteneri naționali și internaționali, contribuind la modernizarea practicilor didactice și la consolidarea statutului SLIMM ca partener serios în domeniul formării. Inițiativa a reflectat angajamentul sindicatului de a susține nu doar drepturile membrilor săi, ci și evoluția lor profesională.
Astăzi, privind în urmă cu respect pentru toți cei care au pus umărul la construcția acestei organizații, președinții anteriori, în special doamna Rodica Benga, birourile operative SLIMM și nu în ultimul rând, doamna Ioana Petreuș, simt recunoștință și mândrie.
Un lucru însă rămâne esențial: Sindicatul Liber din Învățământ Maramureș a fost, este și va fi o voce puternică, lucidă și implicată în slujba celor care educă.
La mulți ani celor care cred în solidaritate, justiție și respect!
La mulți ani tuturor membrilor!
La mulți ani, Sindicatului Liber din Învățământ Maramureș!
Vă mulțumesc!
Al dumneavoastră, Prof. Liviu Marian Pop https://www.facebook.com/share/v/1BxHp62n8g/?mibextid=wwXIfr

FocusMM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *