Teodora Dănțăușa (Teodora Luca) este o artistă care reușește să captiveze cu vocea minunată și modul spectaculos absolut orice iubitor de muzică de fiecare gen din Maramureș.

FocusMM a realizat un interviu cu artista, în care ne-a dezvăluit câteva lucruri captivante cu privire la ceea ce înseamnă întreaga activitate pe care cântăreața o desfășoară, dar și ce lucruri îi plac. Enjoy!

FocusMM: Care crezi că este cea mai iubită piesă a ta din cele pe care le cânți?

Teodora Dănțăușa: Cea mai iubită piesă este „Sunt o fată seineancă”, care de curând a primit un refresh adaptat vocii mele de azi (piesa originala am lansat-o în 2020). Dar,curând voi lansa o piesă nouă, dedicată bunicilor, care îmi place deja foarte mult.

FocusMM: Ce are în plan Teodora Dănțăușa în intervalul viitor?

Teodora Dănțăușa: Mă pregătesc intens de examenul de pian al clasei a 7-a, pentru concursurile de dans și interpretare vocală la care voi lua parte, am în lucru un duet mamă-fiică, iar în plan mai mediu, mă pregătesc pentru admiterea în clasa a 8-a la Colegiul de Arte, examene de capacitate, teorie muzicală și canto.

FocusMM: Care este stilul tău preferat?

Teodora Dănțăușa: Ascult orice stil muzical, dar muzica populară autentică este pe primul loc .

FocusMM: Ce preferi? Artiști sau influenceri?

Teodora Dănțăușa: Nu am un gen preferat neapărat, îmi plac și unii și alții,urmăresc și vloggeri de la care învăț să fiu mai bună.

FocusMM: Care artist este preferatul tău în prezent și de ce?

Teodora Dănțăușa: Sunt mulți artiști foarte buni care îmi plac, dar pentru mine, doamna cântecului năsăudean, Valeria Peter Predescu, mă inspiră foarte mult și pot spune că este preferata mea.

FocusMM: Vară la muncă sau vară în vacanță?

Teodora Dănțăușa: Am muncit și în ultimele vacante la BiAcademy ca și voluntară, desigur ca prefer și vacanta alături de părinți pe o plajă frumoasă… În vara asta am deja trei concursuri internaționale la care voi lua parte alături de Ansamblul Folcloric Hori și Joc a Palatul Copiilor Baia Mare, conduși de doamna profesoara coregraf Maria Seraz, la Iași, București și Vatra Dornei.

FocusMM: Artista care ne aduce „șoapta zorilor” pregătește o continuare a piesei?

Teodora Dănțăușa: Ca să fiu sinceră, nu o pot numi o continuare, dar pot să spun că domnul profesor Călin Ionce lucrează pentru mine la o piesă nouă pe stil etno pe care abia aștept să o cunosc și sa o cânt.

Vă mulțumesc mult pentru interviu, pentru toată susținerea dumneavoastră și pe aceasta cale vreau sa le doresc tuturor fanilor Focus MM o primăvară și o vară superbă, rămâneți aproape de Focus MM și vă mulțumesc că îmi urmăriți activitatea artistică pe paginile de YouTube și Facebook TEODORA DĂNȚĂUȘA! Salut pentru fanii FocusMM!

FocusMM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *