Învierea Domnului este considerată cea mai mare sărbătoare a creștinătății. Și pe bună dreptate. Triumful Vieții Veșnice aduce după sine cele trei virtuți: credința, speranța și iubirea.

Într-o societate „pe repede înainte”, în care aproape totul se consumă pe rețelele de socializare, marea sărbătoare are rolul de a întregi familiile și de a-i aduce aproape sub acoperișurile lăcașurilor de cult.

Sfânta Lumină, pogorâtă în Sâmbăta Mare, anul acesta la ora 14:37, are un rol esențial din acest punct de vedere. Bisericile sunt mai pline ca niciodată în Noaptea Învierii. Credincioșii vin să ia Lumină. Lumina Învierii Mântuitorului Lumii.

Mai mult ca niciodată, în Noaptea de Înviere, oamenii își îndreaptă pașii către biserică. Sunt, negreșit, și unii care doar atunci o fac, într-un an întreg. Pe lângă simbolistica fascinantă a Luminii Sfinte, este o cale sigură de reîntregire a grupurilor, de adunare într-un singur loc a societății.

Desigur, este de remarcat că, la Slujba Învierii, mulți iau Lumina, după care se fac nevăzuți. E și un soi de ipocrizie aici. Vii, iei Lumina Sfântă, dar la Liturghie nu mai stai. Categoric că ar fi corect să asculți cuvântul preotului, să înveți mai mult decât ai știut cu jumătate de oră mai devreme. Dar, totuși, ai venit. Ceea ce ar fi, în mod normal, un prim pas.

La fel, sunt mulți credincioși care se folosesc de Noaptea Învierii pentru a-și etala noile ținute ori care vin la biserică în noua lor mașină luxoasă. Vin să ia Lumina… Cu puțină ipocrizie, dar vin.

Privind în ansamblu, Sfânta Lumină a Învierii lui Iisus Hristos are darul de a întregi familii și comunități. Pe câți cunoașteți care muncesc în străinătate și vin în țară pentru sărbătorile pascale? Cu siguranță că pe mulți. Pe câți cunoașteți care văd biserica doar o dată pe an? La fel, cu siguranță pe mulți. Dar dacă unul singur prinde drag de credință, acumulează speranță și capătă mai multă iubire, efortul nu este în zadar. Mai mult ca în alte locuri din țară și din lume, în Maramureș, la Învierea Domnului, vin mulți. Cei mai mulți iau Sfânta Lumină și pleacă. Dar măcar au venit. Spre comparație, în alte părți, nici nu se sinchisesc să meargă la Înviere. În sufletele maramureșenilor, Sfânta Lumină și-a făcut loc și anul acesta. Și i-a adus aproape.

FocusMM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *