Așa cum era de așteptat, toamna este în drepturi și în regiunea Maramureș și chiar am avut un prim episod de iarnă. Se observă acest lucru din prisma valorilor termice înregistrate, care sunt preponderent aproape la normalul calendaristic.
Cu toate acestea, va persista aceeași tendință ca valorile termice să fie local sub mediile multianuale. Ca atare, ne putem aștepta să avem zile cu temperaturi chiar mai generoase decât normalul calendaristic, dar și zile ceva mai apropiate de acesta sau chiar sub acesta.
Ce ne mai așteaptă în plus este posibilitatea ca ploile să își facă apariția în unele intervale din luna noiembrie, mai ales în a doua jumătate, iar acest lucru se va întâmpla cu precădere în nordul și nord-vestul țării. Ne-am putea aștepta și la ninsori în continuare, dar doar în aria montană înaltă.
11.11-18.11.2024. Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile sudice și sudestice, dar și deficitar în cele vestice, nordice și centrale, iar în rest va fi apropiat de cel normal.
18.11-25.11.2024. Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval în regiunile estice, sud-estice și local în cele vestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile vestice și nord-vestice.
25.11-02.12.2024. Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile.
02.12-09.12.2024. Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
FocusMM
