Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat noile atenționări de specialitate care sunt valabile în țara noastră, în intervalul viitor. Și Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis atenționări de specialitate.

INFORMARE METEOROLOGICĂ

Interval de valabilitate: 12 noiembrie, ora 10 – 14 noiembrie, ora 20
Fenomene vizate: ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului, ninsori la munte, la altitudini mai mari de 1500 m, răcire accentuată a vremii
Zone afectate: conform textului

      În intervalul menționat temporar va ploua moderat cantitativ în vestul, nord-vestul și local în centrul țării. Ploile vor avea mai ales caracter de aversă vineri (13 noiembrie) și pe alocuri vor fi însoțite de descărcări electrice și de intensificări de scurtă durată ale vântului. În noaptea de vineri spre sâmbătă (13 / 14 noiembrie) la altitudini mai mari de 1500 m, cu precădere în Carpații Meridionali și de Curbură va ninge și se va depune strat de zăpadă (în general de 5…10 cm).
      Local cantitățile de apă vor fi în general de 30…60 l/mp, iar în Carpații Occidentali, izolat vor depăși 80 l/mp.
      Vântul va avea intensificări temporare în noaptea de joi spre vineri (12/13 noiembrie) la munte și în regiunile vestice, apoi în toată țara. Vor fi viteze la rafală în general de 50…65 km/h, iar la munte de peste 90 km/h.
      Sâmbătă (14 noiembrie) vremea se va răci accentuat, iar temperaturile maxime se vor situa în general între 5 și 10 grade.

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 12 noiembrie, ora 10 – 13 noiembrie, ora 10
Fenomene și zone vizate: ploi însemnate cantitativ în Maramureș, Crișana, nordul, estul și sud-vestul Transilvaniei, precum și în Carpații Occidentali, vestul Carpaților Meridionali și local în Carpații Orientali
     
În intervalul menționat, în Maramureș, Crișana, nordul, estul și sud-vestul Transilvaniei, precum și în Carpații Occidentali, vestul Carpaților Meridionali și local în Carpații Orientali va ploua. Ploile vor avea mai ales caracter de aversă, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi însemnate, în general de 25…50 l/mp.
COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 12 noiembrie, ora 10 – 13 noiembrie, ora 10
Fenomene vizate: ploi torențiale importante cantitativ
Zone afectate: Munții Apuseni
     
În zona Munților Apuseni vor fi perioade cu ploi torențiale importante cantitativ. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 50…80 l/mp, și izolat în jurul a 90 l/mp.
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 12 noiembrie, ora 22 – 13 noiembrie, ora 10
Fenomene vizate: intensificări ale vântului
Zone afectate: Banat, Crișana și în zona montană
     
În noaptea de joi spre vineri (12/13 noiembrie), vântul va avea intensificări în Banat, Crișana și la munte cu viteze de 50…70 km/h, iar pe creste montane rafalele vor fi de 90…100 km/h.
AVERTIZARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 13 noiembrie, ora 10 – 13 noiembrie, ora 21
Fenomene vizate: intensificări ale vântului
Zone afectate: conform textului
     
Vineri (13 noiembrie), temporar vântul va avea intensificări în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, Dobrogea, nord-estul și estul Munteniei și în sud-vestul Olteniei cu viteze la rafală de 50…70 km/h.
COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 13 noiembrie, ora 10 – 13 noiembrie, ora 21
Fenomene vizate și zone afectate: intensificări puternice ale vântului la munte
     
La munte vor fi intensificări puternice ale vântului cu viteze de 90…120 km/h, iar la altitudini mari de 120…140 km/h.
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 13 noiembrie, ora 10 – 13 noiembrie, ora 21
Fenomene vizate: ploi însemnate cantitativ
Zone afectate: conform textului
      În intervalul menționat, în Carpații Occidentali, vestul Carpaților Meridionali și în nordul Carpaților Orientali vor fi perioade în care va ploua însemnat cantitativ. Vor fi mai ales averse însoțite de descărcări electrice, iar cantitățile de apă în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi în general de 25…30 l/mp.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie arată că va actualiza prezentul mesaj.

ATENȚIONARE HIDROLOGICĂ

FENOMENELE VIZATE:Scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menționate, cu posibile depășiri ale COTELOR DE APĂRARE.
BAZINELE HIDROGRAFICE VIZATE:Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega, Timiş, Nera, Cerna, Jiu.
MOMENTUL PRODUCERII FENOMENELOR VIZATE:Data: 12.11.2026 ora 12:00 – 14.11.2026 ora 12:00        Având în vedere situația hidrometeorologică actuală și prognoza meteorologică pentru următoarele 48 de ore, ca urmare a precipitațiilor prognozate și propagării, se actualizează Atenţionarea Hidrologică nr. 102 din 11.11.2026 și Avertizarea Hidrologică pentru Fenomene Imediate în vigoare, după cum urmează: COD GALBEN       În intervalul 12.11.2026 ora 12:00 – 14.11.2026 ora 12:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (județele: Bihor şi Cluj), Crişul Repede – bazin amonte S.H. Vadu Crișului şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Vadu Crișului (județele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru (județele: Bihor şi Arad), Crişul Alb (județele: Hunedoara şi Arad), Arieş – bazin amonte S.H. Baia de Arieş şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Baia de Arieş (județele: Alba şi Cluj), Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Târnava (județele: Alba, Sibiu, Hunedoara şi Arad), Bega – bazin amonte S.H. Făget şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Făget – amonte S.H. Chizătău (județele: Timiş şi Arad), Timiş – bazin amonte S.H. Sadova şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadova – amonte S.H. Lugoj (județele: Caraş Severin şi Timiş), Nera – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Caraş Severin), Cerna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Gorj şi Caraş Severin).        În intervalul 12.11.2026 ora 21:00 – 14.11.2026 ora 12:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Iza – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Lăpuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Năsăud), Mureş – bazin amonte S.H. Glodeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Glodeni – amonte confluenţă cu râul Arieș (judeţele: Harghita, Mureş și Bistriţa Năsăud), Jiu – bazin amonte S.H. Sadu şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu – amonte S.H. Rovinari (judeţele: Hunedoara şi Gorj). COD PORTOCALIU        În intervalul 12.11.2026 ora 12:00 – 13.11.2026 ora 12:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic – bazin amonte Ac. Gilău (județele: Bihor şi Cluj), Crişul Repede – bazin amonte S.H. Ciucea și afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Ciucea – amonte S.H. Vadu Crișului (județele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru – bazin amonte S.H. Tinca (județul Bihor), Crişul Alb – bazin amonte S.H. Gurahonţ şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Gurahonţ – amonte S.H. Ineu (județele: Hunedoara şi Arad), Arieş – bazin amonte S.H. Câmpeni și afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Câmpeni – amonte S.H. Baia de Arieș (județul Alba).           Harta cu codurile se anexează.          Se menționează că fenomenele hidrologice potențial periculoase prognozate se pot produce și pe afluenți de grad inferior ai râurilor marcate pe hartă, precum și pe cursurile de apă necadastrate, în bazinele hidrografice vizate, conform textului mesajului.            În funcție de evoluția fenomenelor hidrometeorologice vom reveni cu actualizarea prognozei hidrologice.        Se impune urmărirea evoluției situației hidrometeorologice, în conformitate cu ”Regulamentul privind gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene hidrometeorologice periculoase având ca efect producerea de inundații, secetă hidrologică precum și incidente/accidente la construcții hidrotehnice, poluări accidentale ale cursurilor de apă și poluări marine în zona costieră”.

FocusMM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *