Anunț deosebit de important în comuna Rozavlea!
„Dragi rozavleni,
Natura e generoasa, dar resursele ei sunt totusi limitate.
Va solicit, in conditiile caniculei si a secetei evidente, sa nu folositi in mod abuziv apa potabila.
Evitati in aceasta perioada spalatul trotuarului, curtii, gardurilor sau al altor structuri edilitare.
Sa evitam risipa!
Trebuie sa va previn ca luna august isi va continua cota de canicula, iar seceta a devenit deja amenintatoare.
Va multumesc de intelegere”, arată primarul Vasile Mîrza.
𝐏𝐫𝐞𝐟𝐞𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐌𝐚𝐫𝐚𝐦𝐮𝐫𝐞𝐬̦ 𝐟𝐚𝐜𝐞 𝐚𝐩𝐞𝐥 𝐥𝐚 𝐚𝐮𝐭𝐨𝐫𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐥𝐞 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐚𝐝𝐨𝐩𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐮𝐧𝐨𝐫 𝐦𝐚̆𝐬𝐮𝐫𝐢 𝐯𝐨𝐥𝐮𝐧𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐞 𝐞𝐜𝐨𝐧𝐨𝐦𝐢𝐬𝐢𝐫𝐞 𝐚 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐢𝐞𝐢 𝐞𝐥𝐞𝐜𝐭𝐫𝐢𝐜𝐞
Prefectul județului Maramureș, Rudolf Stauder, a transmis o adresă tuturor unităților administrativ-teritoriale din județ, prin care solicită sprijinul autorităților locale în implementarea unor măsuri voluntare de reducere a consumului de energie electrică.
Demersul vine în contextul măsurilor adoptate la nivel național pentru diminuarea consumului de energie și al presiunii exercitate asupra Sistemului Energetic Național, generate de seceta prelungită
și de nivelul foarte scăzut al Dunării. În acest context, Reactorul 1 al Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost oprit controlat în cursul săptămânii trecute.
Prin apelul adresat primarilor, prefectul Rudolf Stauder subliniază importanța unei utilizări responsabile și eficiente a resurselor energetice
și încurajează autoritățile locale să analizeze posibilitatea adoptării unor măsuri care să contribuie la reducerea consumului de energie, fără a afecta siguranța cetățenilor.
Printre măsurile propuse se numără diminuarea intensității iluminatului public pe arterele unde infrastructura tehnică permite reducerea fluxului luminos, precum și oprirea iluminatului arhitectural al clădirilor și obiectivelor publice.
Instituția Prefectului Județul Maramureș își exprimă încrederea că autoritățile administrației publice locale vor răspunde cu responsabilitate acestui apel, contribuind astfel la efortul comun de optimizare a consumului de energie și de protejare a stabilității Sistemului Energetic Național.
FocusMM
