Meteorologii atrag atenția că în nord-vestul României se vor înregistra furtuni puternice. Printre județele vizate de codul galben de instabilitate atmosferică emis se află și Maramureșul.
În intervalul de valabilitate: 23 iunie, ora 14 – 24 iunie, ora 08, se vor înregistra fenomene de instabilitate atmosferică. Aceste fenomene se vor concretiza în furtuni, vijelii, vânt puternic, cantități importante de apă și căderi de grindină.
În intervalul menționat, în Banat, Transilvania, în cea mai mare parte a Moldovei și local în Maramureș vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50…70 km/h), grindină, descărcări electrice și pe arii restrânse vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și pe arii restrânse de peste 40…50 l/mp. Notă: manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse și în Crișana, precum și în vestul Olteniei și al Maramureșului.
Va reveni și praful saharian. „În perioada 22 iunie ora 12 – 24 iunie ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană, către sud-estul Europei și deasupra României”, anunță Administrația Națională de Meteorologie. Depunerile de praf vor putea fi observate îndeosebi în zonele și în intervalele în care va ploua. „Pe parcursul zilelor de sâmbătă, duminică și luni (22 – 24 iunie), masa de aer încărcată cu particule de praf saharian se va deplasa dinspre vest-nord-vest către est-sud-est. Din a doua parte a zilei de luni (24 iunie), aceasta se va îndepărta de țară”, se menționează în comunicat.
FocusMM
