Incendiu la biserica de lemn „Sfântul Ilie” din localitatea Posta

Vă aducem la cunoștință faptul că, în această dimineață, în jurul orei 4, Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului a fost înștiințată cu privire la producerea unui incendiu la biserica veche de lemn din localitatea Posta, Protopopiatul Chioar, județul Maramureș, biserică monument istoric, categoria A (1675).

Ca urmare a acestei drame, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a dispus ca, în această dimineață, o Delegație Eparhială alcătuită din Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhimandritul Ioachim Tomoiagă – consilier eparhial și Părintele Virgil Jicărean – consilier eparhial al Sectorului Patrimoniu Sacru și Pictură Bisericească și Părintele Ciprian Coza – Protopopul Chioarului, să se deplaseze la fața locului pentru a consta starea lucrurilor, în consultare cu ISU Maramureș, pentru a stabili cauzele, și după caz, vinovățiile. În acest context se va întocmi un raport de urgență pentru a lua măsurile care se impun.

De asemenea, Preotul paroh Gabriel Dan a înștiințat pe Preotul Ciprian Coza, Protopopul Chioarului, care la rândul său a transmis Episcopiei cele întâmplate, întocmind un raport preliminar.

Amintim faptul că, la fiecare ședință, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin atrage atenția preoților asupra responsabilității protejării monumentelor istorice și bunurilor de patrimoniu, verificarea paratrăsnetelor din timp în timp și după caz înlocuirea lor cu echipamente compatibile cu violența furtunilor în aceste vremuri.

În acest sens, în regim de urgență, Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului împreună cu instituțiile abilitate vor verifica bisericile monument UNESCO și cele monument istoric, și se va întocmi un raport detaliat, ca urmare a vizitelor constatate în Parohii.

ACTUALIZARE – Din încredințarea Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, vineri, 3 iulie 2026, o Delegație Eparhială alcătuită din Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhimandritul Ioachim Tomoiagă – consilier eparhial și Părintele Virgil Jicărean – consilier eparhial al Sectorului Patrimoniu Sacru și Pictură Bisericească și Părintele Ciprian Coza – Protopopul Chioarului, a fost prezentă în Parohia Ortodoxă Posta, la biserica de lemn monument istoric care, în această dimineață, fost mistuită de flăcări.

Membrii Delegației s-au deplasat la fața locului pentru a consta starea lucrurilor, în consultare cu ISU Maramureș, pentru a stabili cauzele, și după caz, vinovățiile. În acest context se va întocmi un raport de urgență pentru a lua măsurile care se impun.

Sursă : Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului

ACTUALIZARE 2 – Ministerul Culturii a fost informat cu privire la incendiul produs în dimineața zilei de 3 iulie 2026 la Biserica de lemn „Sfântul Ilie” din satul Posta, comuna Remetea Chioarului, județul Maramureș, monument istoric datat 1675, înscris în Lista Monumentelor Istorice cu codul LMI MM-II-m-A-04606.

Potrivit informațiilor disponibile până în acest moment, alerta a fost dată în jurul orei 4:00, în contextul furtunilor puternice care au afectat mai multe județe din țară în cursul nopții. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat, pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați, cuprinzând întreaga construcție, inclusiv turla de aproximativ 25 de metri înălțime, care a prezentat risc iminent de prăbușire.

Pentru limitarea și stingerea incendiului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară pentru intervenție și salvare de la înălțime, două echipaje de prim ajutor SMURD, o cisternă pentru alimentare cu apă, precum și două autospeciale de primă intervenție și comandă. Pompierii au reușit localizarea incendiului, intervenția continuând pentru lichidarea focarelor și înlăturarea efectelor produse.

La fața locului își desfășoară activitatea și echipe de criminaliști, în vederea stabilirii cauzelor producerii incendiului.

Ministerul Culturii este în contact permanent cu autoritățile locale, cu Direcția Județeană pentru Cultură Maramureș și cu Institul Național al Patrimoniului pentru evaluarea exactă a pagubelor produse patrimoniului cultural, imediat ce condițiile de la fața locului o vor permite. Deocamdată, nu a fost stabilită cauza probabilă a incendiului și nici valoarea pagubelor.

Biserica de lemn „Sfântul Ilie” reprezenta unul dintre monumentele istorice valoroase ale patrimoniului construit din Maramureș, fiind ridicată în anul 1675 și păstrând caracteristicile arhitecturii tradiționale din lemn specifice zonei. Turul virtual al bisericii, înainte de incendiu, poate fi accesat aici: https://chioar.culturamm.ro/tag/posta/.

Ministerul Culturii își exprimă regretul profund pentru pierderea suferită de patrimoniul cultural național și va acorda tot sprijinul necesar autorităților competente pentru evaluarea situației.

Vom reveni cu informații suplimentare pe măsură ce acestea vor fi disponibile.

FocusMM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *