7 secole de tradiție în Sighetu Marmației!
A treia zi #Sighet700 s-a încheiat spectaculos alături de SMILEY!
Mii de oameni, energie extraordinară și un concert fabulos care a transformat Sighetul într-o capitală a bucuriei și a comunității.
„Vă mulțumesc tuturor celor care ați fost alături de noi și ați făcut această seară memorabilă. Sighet700 înseamnă tradiție, emoție și oameni uniți prin aceeași mândrie de a aparține acestui oraș minunat!”, arată primarul Vasile Moldovan.
„
Dragi sigheteni,
În această noapte târzie, când ultimele acorduri ale concertului susținut de trupa Zdob și Zdub s-au stins în aplauzele voastre, am simțit cu toții ceva mai puternic decât muzica, mai puternic decât spectacolul: am simțit sufletul viu al Sighetului.
Timp de patru zile, orașul nostru a respirat prin oameni. Prin bucuria copiilor, prin emoția celor vârstnici, prin revederile dintre prieteni, prin cântec, lumină și speranță. Patru zile în care am sărbătorit nu doar o cifră, 700 de ani de atestare documentară, ci continuitatea unei comunități care a știut să rămână demnă, unită și puternică peste veacuri.
Sighetu Marmației nu înseamnă doar clădiri, străzi sau istorie. Sighetul înseamnă oamenii lui. Oameni harnici, oameni cu suflet mare, oameni care au dus mai departe identitatea acestui loc chiar și în cele mai grele vremuri.
Astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să fim mândri că aparținem acestui oraș. Un oraș care a rezistat timpului. Un oraș care își păstrează rădăcinile, dar privește cu încredere spre viitor.
Le mulțumesc tuturor celor care au fost parte din această sărbătoare: organizatorilor, voluntarilor, asociatiilor. forțelor de ordine, sponsorilor și fiecărui sighetean care a ales să fie aici, împreună cu noi. Prezența voastră a dat sens acestor zile.
700 de ani sunt o moștenire. Dar și o responsabilitate.
De noi depinde cum va arăta Sighetul următorilor 100 de ani. De noi depinde ce lăsăm copiilor noștri. Și sunt convins că, împreună, putem face din acest oraș locul pe care îl merităm cu toții.
La mulți ani, Sighetu Marmației!
La mulți ani, sigheteni!
Să purtați mereu acest oraș în inimă, cu mândrie și cu dragoste.
Dumnezeu să binecuvânteze Sighetul și pe oamenii lui!”, mai arată primarul Vasile Moldovan.
FocusMM
