Marți, 28 aprilie 2026, în jurul orei 9:00, a izbucnit un incendiu la turla Bisericii Greco-Catolice din Șurdești, județul Maramureș, în timpul unor lucrări de sudură.
Biserica afectată este o construcție recentă, aflată în curs de finalizare. Acoperișul și turla au ars complet, iar trei clopote s-au topit. Nu au fost înregistrate victime. Este important de precizat că acest lăcaș nu este monument istoric și nu face parte din patrimoniul UNESCO. Biserica monument UNESCO din Șurdești nu a fost afectată de incendiu.
Potrivit informațiilor furnizate de autoritățile competente, focul a pornit în zona turnului, unde se desfășurau lucrări de sudură. Muncitorii au fost evacuați în siguranță.
Intervenția a fost asigurată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Maramureș, care au acționat cu mai multe autospeciale de stingere și echipamente pentru intervenții la înălțime. Incendiul a fost lichidat, iar pompierii continuă verificările pentru a elimina riscul de reaprindere.
Ministerul Culturii este în legătură cu Direcția Județeană pentru Cultură Maramureș pentru evaluarea situației și monitorizarea eventualelor implicații asupra patrimoniului cultural din zonă.
Ministerul Culturii face apel la reprezentanții mass-media să verifice informațiile din surse oficiale înainte de publicare. Difuzarea unor date eronate, precum asocierea acestui incident cu un monument UNESCO, poate genera confuzie și emoție publică și poate pune presiune suplimentară pe intervențiile autorităților implicate.
MESAJUL PAROHIEI
Iubiți credincioși,
În aceste ore în care imaginile cu încercarea prin care a trecut biserica noastră sunt răspândite peste tot, simțim nu doar durerea pierderii, ci și puterea unei comunități care rămâne în picioare.
Astăzi, focul a mistuit acoperișul bisericii noastre aflate în construcție – rod al credinței, al muncii și al jertfei. Mâine ar fi trebuit să fie o zi de bucurie, o zi în care să mulțumim, cu zâmbetul pe buze, tuturor celor care, prin donații, prin muncă și rugăciune, au contribuit la ridicarea acestui sfânt lăcaș. Chiar și în această încercare, cu sentimentul profund al recunoștinței, mulțumim! Mulțumim tuturor celor care au contribuit și au fost alături de comunitatea noastră până acum. Ceea ce s-a zidit nu a fost în zadar, pentru că o biserică nu începe cu zidurile, ci cu credința oamenilor care o poartă în suflet.
Îi mulțumim lui Dumnezeu, înainte de toate, pentru harul și curajul pe care ni le-a dat să pornim acestă lucrare. Îi mulțumim pentru sănătate, pentru puterea de muncă, pentru darurile primite și pentru mila Sa. Îi mulțumim pentru că azi nu s-au pierdut vieți, nimeni nu a fost rănit, niciun cămin nu a fost distrus. În mijlocul focului, îndurarea Domnului a rămas peste noi. Iar aceasta este o binecuvântare pe care suntem datori să o primim cu recunoștință și cu credință. Să îndrăznim, cu umilință, să ne gândim măcar la cuvintele dreptului Iov: „Domnul a dat…fie numele Domnului binecuvântat!”
Privind la suferințele din lume, la războaie, la lipsuri și la dureri mult mai grele, învățăm să primim acest moment cu smerenie și cu înțelepciune.
Dragii mei, această încercare nu este un sfârșit. Este, poate, o lecție a fragilității, limitelor sau greșelilor noastre, dar și o chemare la unitate, la credință vie și la lucrare împreună. Focul a ars lemnul, dar nu poate distruge credința. Dumnezeu nu ne cere să nu cădem, ci să ne ridicăm de fiecare dată.
De aceea, vă chem cu speranță și cu încredere: să nu lăsăm ca focul de astăzi să stingă râvna noastră, ci dimpotrivă, să aprindă în noi dorința de a merge mai întăriți și mai uniți mai departe. Biserica aceasta nu este doar zid și acoperiș – este mărturia credinței noastre, este casa rugăciunii și a comuniunii noastre. Este un loc în care generațiile viitoare se vor ruga, vor spera și vor găsi lumină.
Ne rugăm pentru înțelepciune, pentru răbdare, pentru unitate, pentru vindecarea rănilor și sensibilităților noastre și pentru tăria de a continua.
Mulțumim pentru gândurile bune, pentru rugăciuni, pentru solidaritatea care deja se simte! Mulțumim tuturor celor care ne sunt aproape!
Cu binecuvântare și speranță,
paroh pr. Marius Tomoș.
APEL CARITABIL
Redăm apelul la solidaritate postat de Coralia Monica Ubelhart!
Uneori, drumul spre lumină trece prin foc. Cu o durere adâncă în suflete, vă anunțăm că biserica greco-catolică din Șurdești, ridicată cu atâta trudă, a fost mistuită de flăcări în urma unui accident tragic la lucrările turnului.
Această biserică nu reprezenta doar ziduri, ci era continuarea unei moșteniri sfinte. Ne gândim astăzi la bunicii noștri, la preoții care au îndurat suferințele Canalului și ale închisorilor comuniste pentru ca noi să avem astăzi dreptul de a ne închina. Ei nu s-au lăsat înfrânți de întuneric, iar noi nu ne putem lăsa înfrânți de cenușă.
Istoria ne-a învățat că lucrurile mari nu se fac prin gesturi izolate, ci prin picăturile de bunătate de la mulți oameni cu suflet. Nicio donație nu este prea mică, pentru că din mii de gesturi mărunte se ridică fundația unei biserici.
Vă rugăm să fiți alături de comunitatea din Șurdești. Orice „cărămidă” oferită astăzi este un omagiu adus trecutului și o investiție în viitorul copiilor noștri.
Dumnezeu să vă răsplătească înzecit generozitatea! Vă rugăm să distribuiți acest apel; puterea noastră stă în unitate.
„Unde-s mulți, puterea crește și biserica se clădește.”
PAROHIA GRECO-CATOLICĂ DIN ȘURDEȘTI: RO14RNCB01830120 29130001 – cont valabil pentru orice monedă (lei, euro, dolari, lire etc).
FocusMM
