Eveniment important, de suflet, în Sighetu Marmației!
„Dragi sigheteni, maramureșeni și oaspeți care ați ales să petreceți sărbătoarea sfântă a Învierii Domnului în aceste ținuturi mirifice,
Vă dăm întâlnire luni 13 aprilie 2026, ora 13:00 la Muzeul satului maramureșean Mihai Dăncuș din Sighetu Marmației, să ne bucurăm împreună de frumusețea acestei sărbători, aici în inima Maramureșului, locul unde oamenii sunt mai aproape de Dumnezeu.
Satele din Maramureș vor prezenta, ca în fiecare an, tot ce au mai de preț: port, tradiții, bucate, într-un adevărat spectacol de sunet și culoare.
De la ora 17.00 petrecerea se va muta la scena amplasată în centrul orașului, în zona Parcului central, unde invitați de seamă ai folclorului maramureșean, ne vor încânta cu muzică bună și surprize plăcute.
Sighetu Marmației, oraș cu istorie bogată, ce anul acesta implineste 700 de ani de la prima atestare documentară, poartă cu mândrie zestrea unui neam care și-a păstrat cu sfințenie tradițiile, obiceiurile și credința străbună.
Paștele la Sighet este o adevărată sărbătoare a sufletului românesc. Să o cinstim împreună, așa cum se cuvine!”, arată primarul Vasile Moldovan.
Cătă ȚINEGHE
