Sighetu Marmației s-a îmbrăcat în straie festive… medievale, în acest weekend, cu ocazia ediției 14 a Festivalului Medieval „Eternul Maramureș”.
Festivalul Medieval „Eternul Maramureș” și-a deschis porțile pentru cea de-a XIV-a ediție într-o atmosferă vibrantă, plină de culoare, istorie și emoție. Evenimentul a debutat cu o spectaculoasă paradă medievală, care a captat atenția și admirația publicului, reamintindu-ne tuturor de farmecul și forța tradițiilor care ne unesc.
Alături de sigheteni, ne-am bucurat de prezența delegațiilor din orașele cu care avem strțnse relații de colaborare Villemomble (Franța), Nysa (Polonia), Colomeea și Ternopil (Ucraina). Le mulțumim pentru participarea lor și pentru legătura frumoasă pe care o cultivăm de ani buni. „Adresăm mulțumiri tuturor celor implicați în organizarea acestei ediții: echipelor tehnice, artiștilor, voluntarilor, reconstituirilor istorice și grupurilor de cavaleri și domnițe care dau viață atmosferei medievale”, arată primarul Vasile Moldovan.
Concertele organizate s-au dovedit a fi spectaculoase. „Lupii lui Calancea” au încheiat într-un mare fel prima seară a Festivalului Medieval „Eternul Maramureș”, ediția XIV. Felicitări tuturor: trupelor de reconstituire istorică, asociațiilor implicate, artiștilor, începând cu juniorii de la ANTURAJ și până la cei mai cunoscuți și îndrăgiți precum Lupus Dacus, Desperados sau Lupii lui Calancea. (…) Concertul The Urs! Ce seară, ce public! Un show plin de forță, emoție și vibe autentic românesc. Piesele care au cucerit topurile, au fost fredonate de un public numeros, entuziast, de toate vârstele. „Eternul Maramureș”, a vibrat frumos în această seară. (…) Festivalul Medieval „Eternul Maramureș”, ediția a XIV-a, un final spectaculos! Legendara trupă Phoenix, ne-a oferit momente cu adevărat de neuitat. Mulțumesc din suflet tuturor celor care au contribuit la reușita acestei ediții: artiștilor locali, reenactorilor și voluntarilor care au dat viață acestui eveniment. Un gând special de apreciere pentru Cristi Tabără și Andrei Moț, care au contribuit esențial la reușita festivalului. Mulțumiri sincere publicului minunat care ne-a fost alături în număr atât de mare și a creat o atmosferă magică în inima orașului nostru! Felicitări și mulțumiri Centrului Cultural Sighetu Marmației pentru organizarea impecabilă și efortul depus! Sighetu Marmației trăiește prin cultură, tradiție și oameni implicați.”Eternul Maramureș” revine la anul, când Sighetu Marmației va împlini 700 de ani de atestare documentară”, mai arată primarul Vasile Moldovan.
FocusMM
